NATO se confruntă în această săptămână cu o încercare crucială pentru credibilitatea și viabilitatea sa pe termen lung, în contextul în care liderii se reunesc în Turcia, iar noile obiective europene privind cheltuielile de apărare sunt supuse unei atenții fără precedent din partea Casei Albe. Summitul din această săptămână, care începe marți, va analiza dacă Europa poate transforma bugetele mai mari în putere militară suficient de repede pentru a menține interesul președintelui american Donald Trump, pregătindu-se în același timp pentru un viitor în care Washingtonul va juca un rol mai redus în securitatea continentului, scrie CNBC.
Summitul de anul trecut de la Haga a fost considerat un moment decisiv, după ce aliații s-au angajat să aloce 5 % din PIB pentru apărare până în 2035, dintre care 3,5 % pentru necesitățile esențiale de apărare și 1,5 % pentru necesitățile mai largi de securitate.
Se preconizează însă că reuniunea de anul acesta de la Ankara va muta dezbaterea de la angajamente la punerea în practică. Printre aspectele abordate se numără achizițiile publice, capacitatea industrială, sprijinul acordat Ucrainei și arhitectura politică a ceea ce administrația Trump a denumit „NATO 3.0”.
„Acesta este, într-adevăr, summitul NATO în cadrul căruia Alianța trece de la împărțirea sarcinilor la transferul sarcinilor”, a declarat Ulrike Franke, cercetătoare principală în domeniul politicilor la Consiliul European pentru Relații Externe, pentru CNBC.
Summitul are loc, de asemenea, într-un moment în care NATO se confruntă cu presiuni pentru a-și menține sprijinul acordat Ucrainei și pentru a se adapta la un câmp de luptă modelat de evoluțiile tehnologice rapide în domeniul dronelor, al sistemelor de apărare aeriană și al capacității industriale.
Iată cinci întrebări importante cu care se confruntă liderii NATO.
Poate NATO să mențină angajamentul SUA în timp ce transferă mai multe responsabilități către Europa?
Guvernele europene au acceptat, în mare măsură, că trebuie să cheltuiască mai mult, să producă mai mult și să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria lor securitate, ca urmare a presiunilor exercitate de Casa Albă.
Însă NATO s-a structurat în jurul puterii Statelor Unite timp de 77 de ani, ceea ce face ca această problemă să fie la fel de mult una politică cât și una militară, a afirmat Max Bergmann, directorul Programului pentru Europa, Rusia și Eurasia al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, cu sediul la Washington.
Dacă Washingtonul își reduce implicarea, chiar fără a se retrage complet, Europa se va confrunta cu o problemă și mai dificilă, a declarat el reporterilor în cadrul unei conferințe de presă săptămâna trecută — cum să-și organizeze apărarea fără ca SUA să mai ocupe un rol central.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a concentrat pe menținerea angajamentului lui Trump, în timp ce a continuat să promoveze planurile de redistribuire a sarcinilor. Însă Bergmann a afirmat că s-a discutat foarte puțin despre un „plan B” în cazul în care Statele Unite ar decide că nu doresc să rămână profund implicate.
Pentru Europa, a afirmat Franke, o altă prioritate este claritatea. Dacă Washingtonul intenționează să-și retragă forțele, resursele sau capacitățile, aliații au nevoie de un plan de acțiune și de un calendar. Acest lucru s-ar putea dovedi dificil în cazul lui Trump, a cărui abordare față de aliați a fost adesea imprevizibilă.
Potrivit lui Franke, europenii vor dori, de asemenea, să prezinte public un front unit, în special în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare. Spania și Franța au fost deja criticate pentru bugetele lor de apărare. În același timp, Regatul Unit și Franța se confruntă cu constrângeri fiscale serioase, deși recunosc necesitatea de a face mai mult.
Va aduce avântul din domeniul apărării din Europa la producerea de arme - sau doar la bugete mai mari?
Eforturile NATO de a stimula cheltuielile au schimbat deja dinamica sectorului apărării din Europa. Polonia, statele baltice și țările nordice au acționat cel mai rapid, ceea ce reflectă proximitatea lor față de Rusia. Economiile mai mari au acționat însă mai lent, fiind limitate de presiunile fiscale și de politica internă.
„Acum există bani în sistem, dar trebuie să putem să-i cheltuim”, a spus Franke. „Europa trebuie să fie capabilă să producă lucruri”.
Industria europeană a apărării rămâne fragmentată și limitată de lanțurile de aprovizionare, birocrație, lipsa forței de muncă și ani de subinvestiții. Achizițiile comune ar putea, în teorie, să reducă costurile, să îmbunătățească interoperabilitatea și să genereze economii de scară. În practică, guvernele continuă să dorească contracte, locuri de muncă și venituri fiscale pe plan intern.
Franke a dat ca exemplu proiectele franco-germane din domeniul apărării pentru a ilustra modul în care stimulentele politice naționale pot încetini cooperarea, chiar și atunci când producția comună are sens din punct de vedere strategic.
Pot aliații să sprijine Ucraina pe măsură ce războiul evoluează?
Se preconizează că Ucraina va ocupa un loc central la Ankara, dezbaterea urmând să se concentreze asupra sprijinului militar pe termen lung, asupra industriei de apărare a Kievului și asupra lecțiilor pe care NATO le poate învăța de la această țară după mai bine de patru ani de război pe scară largă.
Acest lucru se întâmplă pe fondul pierderilor grele suferite de Rusia pe câmpul de luptă. „Datele indică faptul că rușii au rezultate dezastruoase în 2026”, a declarat Seth Jones, președintele Departamentului de Apărare și Securitate al CSIS, menționând creșterea numărului de victime și pierderea teritoriului.
De asemenea, Kievul a intensificat atacurile cu drone și rachete cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructura energetică, militară și logistică, demonstrând progresele înregistrate de Ucraina în dezvoltarea capacităților proprii de atac.
Franke a afirmat că NATO trebuie să înceteze să mai privească Ucraina doar ca pe un beneficiar al ajutorului occidental. Kievul este acum o sursă de inovație militară, în special în domeniul dronelor, al sistemelor de combatere a dronelor și al datelor de pe câmpul de luptă privind modul de a lupta împotriva Rusiei.
„Ucraina deține avantajul în ceea ce privește dronele și sistemele de combatere a dronelor”, a declarat Franke.
Acest lucru ar putea schimba direcția discuțiilor din cadrul NATO, trecând de la modul în care alianța ajută Ucraina la modul în care Ucraina ajută NATO să se pregătească pentru un război modern.
Poate NATO să evite fracturile politice pe măsură ce alianța evoluează?
Summitul are loc după luni de tensiuni între Washington și aliații europeni, inclusiv din cauza frustrării lui Trump față de ceea ce el a considerat a fi un sprijin insuficient din partea Europei în timpul conflictului cu Iranul.
Franke a afirmat că Iranul ar putea fi unul dintre subiectele de discuție la Ankara. Printre acestea s-ar putea număra dezbateri privind potențialele contribuții europene la securitatea maritimă sau la orice acord de pace, inclusiv eforturile de deminare. Ea a precizat însă că astfel de contribuții vor fi probabil limitate și parțial simbolice, având în vedere că europenii nu sunt încă pe deplin aliniați la abordarea Washingtonului.
Franke a spus că unitatea europeană va fi esențială în cazul în care liderul de la Casa Albă va viza anumite țări în legătură cu cheltuielile, deși acest lucru este dificil atunci când percepțiile asupra amenințărilor variază foarte mult de la o țară la alta în Europa.
Se pune, de asemenea, problema aranjamentelor viitoare. Summiturile NATO nu erau, în mod tradițional, evenimente anuale, dar au avut loc în fiecare an de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. Bergmann a declarat că nu l-ar surprinde dacă acesta ar fi ultimul summit NATO din timpul președinției lui Trump, pe fondul incertitudinii cu privire la un summit provizoriu în Albania de anul viitor și la calendarul alegerilor din SUA din 2028.
Această posibilitate ar putea mări miza. Dacă acest summit reprezintă un „ultim moment de glorie”, mesajul pe care Trump alege să-l transmită la acest summit al NATO ar putea avea o importanță care să depășească cu mult granițele Turciei.
Ce urmărește Turcia prin găzduirea summitului?
Rolul Turciei în calitate de gazdă adaugă un alt nivel de complexitate. La fel ca țările gazdă anterioare, Turcia va profita probabil de acest summit pentru a pune pe ordinea de zi propriile preocupări în materie de securitate și industria de apărare.
Pentru președintele Recep Tayyip Erdogan, un summit încununat de succes ar demonstra probabil rolul central al Turciei, ar evita o ruptură diplomatică majoră și ar consolida argumentele Ankarei în favoarea accesului la achizițiile din domeniul apărării, pe fondul creșterii cheltuielilor militare europene.
„Achizițiile din domeniul apărării [și] legitimarea regimului sunt probabil obiectivele principale ale Turciei”, a afirmat Bergmann, subliniind regresul democratic sub conducerea lui Erdogan.
Turcia ar putea, de asemenea, să se teamă că va fi exclusă, pe măsură ce UE direcționează o parte din cheltuielile de apărare către producătorii europeni, a spus el, adăugând că, întrucât Turcia face parte din NATO, dar nu și din UE, accesul la viitoare contracte și proiecte comune ar putea deveni o prioritate.
În timp ce NATO încearcă să mențină implicarea Statelor Unite, să înarmeze Europa mai repede și să susțină Ucraina, Turcia va insista probabil asupra propriului punct de vedere: orice nouă arhitectură de securitate europeană are în continuare nevoie de Ankara la masa negocierilor.
Citește și:
Obiectiv îndrăzneț al Germaniei: creștere cu o treime a bugetului pentru apărare în 2027 și atingerea țintei NATO cu 6 ani mai devreme
Industria de armament și Trump, cei doi factori care consolidează statutul Turciei în NATO: „Europenii nu mai vor tensiuni cu Ankara”
Editor : A.M.G.
