Live

Exclusiv Zilele geroase se văd în facturile la gaze: creșteri cu 30%. Dumitru Chisăliță: „Românii se luptă să-și asigure o temperatură de 21°C”

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Vremea severă vine la pachet cu explozia facturilor la gaze. Specialiștii în energie susțin că facturile din prima lună a anului vor fi cu până la 30% mai mari decât în ianuarie 2025. În cazul apartamentelor izolate, majorarea poate însemna de la 100 la 200 de lei în plus, notează Asociația Energia Inteligentă. În schimb, în cazul imobilelor neizolate este vorba de o creștere de la 200 până la 400 de lei. Expertul în energie Dumitru Chisăliță a explicat duminică, la Digi24, că zilele friguroase au pus o presiune importantă pe sistemul energetic.

„Diferența de temperatură a fost una semnificativă în luna ianuarie 2025. A fost o lună cu temperaturi exterioare peste media din această perioadă. Luna ianuarie 2026 a venit cu temperaturi sub media de pe această perioadă. De asemenea, am avut un număr lung de zile reci și foarte reci în România. Toate acestea au pus o presiune importantă pe sistemul energetic fie că vorbim de gaze, fie că vorbim de energie electrică. (..) Această situație, în momentul de față, trebuie decontată și, din păcate, ea va fi decontată de către consumatorii finali, consumatorii casnici în mare parte. Din estimările noastre, consumul de gaze a fost undeva cu 20% mai mult, în medie, în ianuarie 2026 față de ianuarie 2025. Această situație a fost acoperită în special prin gaze importate, gaze importate la prețuri ridicate și foarte ridicate.

Dacă urmărim prețuri pentru ziua următoare la gaze naturale, vedem că prețurile în ianuarie au fost cu până la 83% mai mari decât prețurile înaintea valului de ger. Toate acestea, practic, în momentul de față, vor determina în calculele noastre faptul cu până la 30% mai mari, bineînțeles, în funcție de gradul de izolare, în funcție de suprafața respectivului apartament, în funcție de regimul termic din interiorul apartamentului, în funcție de regimul termic exterior al apartamentului. Am avut diverse situații în diverse părți ale României cu temperaturi exterioare foarte, foarte scăzute sau doar scăzute. Toate acestea, în analizele noastre, arată că românii vor plăti pentru ianuarie 2026 undeva până în 30% mai mult decât pentru ianuarie 2025”, a spus președintele Asociației Energia Inteligentă.

Conform lui Chisăliță, oamenii afectați de problemele în alimentarea cu energia termică au ajuns să achite facturi mai mari.

„O analiză pe care am făcut-o într-adevăr în urmă cu o săptămână arată că cei care au avut probleme în alimentarea cu energie termică și au folosit în mod curent și normal să-și asigure temperatură normală în interiorul apartamentelor au ajuns să plătească o valoare de dublu față de ce însemna energia termică pe care o plăteau în mod normal în cursul lunii ianuarie. Jumătate pe energie termică la Termoenergetica, jumătate la furnizorul de energie electrică pentru suplimentul de energie electrică folosit pentru încălzire.

(..) Dacă ne uităm în mod concret la faptul că avem un numeric foarte mare, discutăm de sute de mii de oameni care au venituri lunare care sunt până în 2.000 lei și factura poate să ajungă undeva între 300 lei și, în situații extreme, poate să sară chiar de 600, 700 lei, vedem că practic ajung în situația în care ponderea facturii să depășească o treime, să ajungă până chiar la 35 sau chiar 40%. În situația asta, foarte mulți dintre ei, din păcate, recurg la diverse activități care nu sunt normale. Nu este absolut normal să ții un copil cu mâinile reci să-și facă temele, să ții o bătrână, o bătrânică în plapume pentru a-și duce mai departe zilele sau a desfășura până la urmă orice altceva în lipsa unor temperaturi normale de confort”.

Într-o analiză publicată de Asociația Energia Inteligentă reiese că românii ajung să plătească facturi la nivel european sau chiar peste media europeană la gaze și electricitate.

„Da, este o concluzie amară pe care am tras-o într-adevăr în analiza pe care am publicat-o astăzi, că majoritatea blocurilor sunt blocuri vechi, blocuri care nu îndeplinesc standardele privind regimul de eficiență energetică și, spre deosebire de europeni, care se luptă cu a fi mai eficienți, pentru a fi mai puțini poluanți, pentru a fi mai grijulii cu mediul, românii se luptă cu a-și asigura o temperatură de 21°C și a-și drămui banii pentru a plăti factura”, a mai spus Dumitru Chisăliță.

Citește și:

Furnizorii au pregătit primele oferte la gaze pentru 2026, înainte de liberalizarea pieței. Cu cât ar putea crește prețurile

Guvernul vrea „o reducere graduală” a plafonării la gaze. Dumitru Chisăliță: „Se creează incertitudine și prețuri mai mari”

Editor : A.M.G.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nemaivăzut în 121 de ani! Câți bani a luat Alcaraz, după ce l-a învins pe Djokovic în finala Australian Open

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Furnizorii au pregătit primele oferte la gaze pentru 2026, înainte de liberalizarea pieței. Cu cât ar putea crește prețurile

Noua generație de case cu „facturi zero”, unde locatarii nu plătesc nimic la energie, se extinde în Europa. Cum funcționează inițiativa

Bogdan Ivan a explicat cum ar putea arăta noul mecanism de sprijin al persoanelor vulnerabile: Fără voucher, direct pe factură

Urmează un nou val de ger. Cum vor arăta facturile. Bogdan Ivan: „Am avut o creștere de 17% a consumului. A fost un record”

Partenerii noștri