Frauda Wirecard a devenit rușinea Germaniei. Afacerea va avea urmări la nivel UE
Frauda de la Wirecard, devenită o rușine germană, va aduce schimbări uriașe de reglementare. Apariția fintech-urilor a creat un gol legislativ. Reprezintă o evoluție fantastică, benefică pentru consumatori, sporește concurența, însă legislația este rămasă în urmă. Acum e nevoie de un update pentru a împedica astfel de nenorociri.
Prăbușirea Wirecard a devenit un punct focal pentru o revizuire a modului în care Uniunea Europeană reglementează industria financiară pe măsură ce evoluează de la băncile tradiționale către companii fintech, scrie Reuters.
Frauda de 2 miliarde de euro, bani care nu existau în mod real, dar erau puși artificial în bilanțurile contabile, a fost constatată după mai multe zvonuri și informații că la Wirecard se întâmplă lucruri ciudate. Și au fost posibile pentru că au fost zone întunecate, prin evitarea reglementărilor și, de ce nu, lipsa de vigilență a autorităților.
Wirecard era o companie de tehnologie, procesatoare de plăți, dar în același timp funcționa și ca o bancă. S-a plasat într-o zonă cenușie când a fost vorba de supravegherea bancară tradițională.
UE va introduce noi reglementări
Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil pentru economie, susține că Bruxelles-ul va veni cu propuneri de îmbunătățire a normelor prudențiale, iar revizuirea va fi încheiată după vară. Comisia ar putea să modifice regulile de transparență pentru companiile listate și normele contabile.
Pe de altă parte, ar fi necesară și o schimbare a modului în care funcționează autoritățile de reglementare, pentru că în Germania a fost un eșec al autorităților. Supraveghetorul financiar al Germaniei, BaFin, și auditorul au ratat, pentru că se pare că fiecare considera că e treaba celuilalt să se ocupe.
Wirecard a fost o companie hibridă, care a procesat plățile electronice și avea un statut de bancă, ceea ce a generat un vid de supraveghere cu responsabilitate pasată.
Bruxelles-ul își pune întrebarea dacă BaFin, autoritatea de supraveghere germană, și-a îndeplinit obligația de a impune legile Uniunii în ceea ce privește transparența companiilor listate. În funcție de ce va descoperi, Comisia ar putea să extindă investigațiile și să ajungă chiar să se implice direct în cazul instituțiilor financiare supravegheate.
Dar este foarte clar că afacerea Wirecard va duce la schimbarea legislației și reglementarea clară a fintech-urilor.
În februarie 2019, BaFin a impus o controversată interdicție de vânzare pentru două luni asupra acțiunilor Wirecard. După această perioadă, a depus o plângere penală împotriva a doi jurnaliști de la Financial Times, care făcuseră dezvăluiri despre bilanțurile false ale Wirecard și au acuzat de fraudă contabilă filiala din Singapore. Deci, gunoiul era sub nasul său, nu l-a descoperit și, mai grav, acum apar suspiciuni că, de fapt, l-a ascuns.
Tanczos Barna, după protestul fermierilor: „Resping categoric aprecierile că în ultimele luni nu s-a întâmplat nimic”
Comisia Europeană cere clarificări din partea României privind „amendamentul Fritz”, ca parte a reformei din PNRR (surse)
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”. Scrisoare semnată de PPE și Renew
Avertisment de la Bruxelles după scandalul centralelor pe cărbune: „Blocarea angajamentelor din PNRR poate avea consecințe financiare”
Nicu Ștefănuță cere Comisiei Europene un mecanism rapid de despăgubire pentru românii care ar fi fost afectați de manipularea ROBOR
Comisia Europeană reduce la aproape zero prognoza de creștere economică a României
Ursula von der Leyen susține eliminarea vetoului în deciziile UE, după victoria lui Peter Magyar în Ungaria
Ce măsuri ar putea lua Comisia Europeană în criza carburanților. Roxana Mînzatu, vicepreședinte CE: Lucrăm cu scenariul pesimist
Ce măsuri ar putea lua Comisia Europeană în criza carburanților
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News