Video Puterea de cumpărare din București și Cluj a depășit-o pe cea din Madrid și alte metropole europene. Orașele aflate la polul opus
Bucureștenii și clujenii au o putere de cumpărare mai mare decât cea a locuitorilor din capitala Spaniei, Madrid. Potrivit datelor Eurostat, nivelul de trai din București și Cluj îl depășește și pe cel din orașe precum Milano sau Hamburg. La polul opus, Vasluiul și Botoșaniul sunt județele din România cu cea mai mică putere de cumpărare.
România este pe primul loc în UE la taxarea muncii: statul ia peste 40% din venitul salarial. Cum stau celelalte țări
Soluția lui Ciprian Ciucu pentru a limita riscurile de inundație în București: „Avem deja un plan și soluții pentru finanțare”
Animalele de companie, extrem de vulnerabile la caniculă. Care sunt semnele insolației la câini
Locuințe mai scumpe cu 130% față de acum 10 ani. Decizia luată de mulți dintre românii deciși să-și cumpere o casă
„Totul s-a majorat cu peste 30%”. Nunți mai scumpe, invitați mai puțini. Cât a ajuns să fie darul pentru miri în 2026
România a avut unele dintre cele mai mici prețuri din UE în 2025. Cât a ajuns puterea de cumpărare a românilor
Canicula face ravagii în Europa: cel puțin 212 morți în Spania, mii de școli închise în Franța, iar valul de căldură avansează spre est
Copil de 2 ani, operat de urgență după ce a fost sfâșiat de un câine de luptă în Sectorul 3 al Capitalei
Sărăcia din România îi determină pe mulți dintre tineri să ia în continuare calea străinătății: „Urmează să plec la muncă în Germania”
Locuitorii din București și Cluj trăiesc peste media din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. Capitala înregistrează un produs intern brut (PIB) pe locuitor, exprimat în standarde de de putere de cumpărare, de 87.400, mai mult decât dublul mediei europene de 38.000.
Locuitorii din București depășesc chiar și nivelul de trai din metropole precum Stockholm, Roma și Milano. Și Clujul se află peste media UE, cu un standard de putere de cumpărare de peste 43.000.
Alte județe, precum Timiș, Constanța, Brașov, Prahova și Gorj se apropie de media europeană, semnalând o creștere economică regională semnificativă.
Cu toate acestea, restul regiunilor din România rămân printre cele mai sărace din Uniune, alături de zone din Bulgaria și Ungaria. Județele din țară în care se trăiește cel mai rău sunt Suceava, Călărași, Giurgiu, Botoșani și Vaslui.
Citește și: Coșul minim de cumpărături s-a scumpit cu 900 de lei. De câți bani are nevoie o familie cu doi copii din România pentru un trai decent
PIB-ul pe cap de locuitor în Uniunea Europeană era în 2023 de 38.100, exprimat în paritatea puterii de cumpărare (PPS), în creştere de la 36.000 PPS în 2022, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În cadrul nivelului 3 din Nomenclatorul unităţilor teritoriale de statistică (NUTS 3) al regiunilor UE, în 2023 cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe cap de locuitor se înregistra în Dublin (139.500 PPS) şi Sud-Vest (137.300 PPS), ambele în Irlanda, Wolfsburg din Germania (136.500 PPS, sunt disponibile doar datele din 2022) şi Paris, în Franţa (126.900 PPS). Cel mai scăzut nivel al PIB-ului pe cap de locuitor era în Mayotte, o regiune a Franţei de peste mări (10.500 PPS), Haskovo (11.000 PPS) şi Silistra (11.100 PPS) în Bulgaria.
Datele Eurostat arată că cele mai multe regiuni din UE cu cel mai scăzut nivel al PIB-ului pe cap de locuitor erau în Bulgaria şi România, alături de o regiune din Ungaria (15.000 PPS).
În România, PIB-ul pe cap de locuitor era 29.700 PPS, în 2023, în creştere de la 26.500 PPS în 2022.
Defalcat, macroregiunea 1 (Nord-Vest şi Centru), PIB-ul pe cap de locuitor era 26.800, exprimat în standarde ale puterii de cumpărare (PPS), în 2023, în creştere de la 24.000 PPS în 2022, în macroregiunea 2 (Nord-Est şi Sud-Est) PIB-ul pe cap de locuitor era 20.200, exprimat în standarde ale puterii de cumpărare (PPS), în 2023, în creştere de la 17.900 PPS în 2022.
De asemenea, în macroregiunea 3 (Sud-Muntenia şi Bucureşti-Ilfov), PIB-ul pe cap de locuitor era 45.000 PPS în 2023, în creştere de la 39.900 PPS în 2022, iar în macroregiunea 4 (Sud-Vest şi Vest) PIB-ul pe cap de locuitor era 26.400 PPS, în 2023, în creştere de la 23.700 PPS în 2022.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News