Preţurile locuinţelor au crescut cu peste 5% în UE, în primul trimestru din 2026. În România s-au scumpit chiar mai mult

Data publicării:
locuinta noua
Foto: Guliver/Getty Images

Preţurile locuinţelor au crescut cu 4,7% în zona euro şi cu 5,1% în UE, în primul trimestru din 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, după ce în trimestrul patru din 2025 preţurile la locuinţe au urcat cu 5,1% în zona euro şi cu 5,4% în UE, arată datele colectate prin Indicele preţurilor locuinţelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică. În România, creșterea a fost mai mare decât media UE.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, doar Finlanda a raportat o scădere anuală de 2% a preţurilor locuinţelor în primul trimestru din 2026, iar 25 creşteri anuale. Cel mai mare avans a fost consemnat în Portugalia (17,8%), Bulgaria (14,8%) şi Slovacia (14,4%). Nu sunt disponibile datele pentru Grecia.

România a raportat o creştere anuală de 7,8% în primul trimestru din 2026, după un avans de 6,7% în trimestrul patru din 2025.

Comparativ cu trimestrul patru din 2025, preţurile locuinţelor au crescut cu 1% în zona euro şi cu 1,2% şi în UE, în primele trei luni din 2026.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, patru au raportat scăderi trimestriale ale preţurilor locuinţelor: Finlanda şi Belgia (ambele cu minus 0,8%), Franţa (minus 0,6%) şi Ungaria (minus 0,5%), iar 22 creşteri, cea mai mare expansiune fiind în Bulgaria (6,2%), Portugalia (3,8%) şi Slovacia (3,6%).

România a raportat un avans de 3,2% în primul trimestrul din 2026, după o creştere de 1,7% în trimestrul patru din 2025.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nuntă în trupa Spice Girls: Mel C a fost mireasă la 52 de ani. Ce cadou i-a făcut Victoria Beckham, deși nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Când intră pensiile pe card și când sunt aduse de poștaș în august? Surpriză neplăcută pentru femei
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Trucul care îi face pe câini și pisici să bea mai multă apă vara. Ai ingredientul deja în bucătărie
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani