Live

Video Care este stadiul lucrărilor pe secțiunea 5 a Autostrăzii A1 Sibiu-Piteşti. Anunțul ministrului Transporturilor

Data publicării:
Foto: Captură video Facebook/Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, vineri, după ce a verificat stadiul lucrărilor pe secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1), că progresul fizic este de 79%, adică unul „bun”. El a adăugat că lucrările sunt cel mai avansate pe primii 16 kilometri, pe care circulaţia ar putea fi deschisă anul acesta.

„Progres bun pe Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1). Am verificat astăzi activitatea pe şantierul acestei secţiuni, unde constructorul italian a ajuns la un progres fizic de 79%. Din toţi cei 30,35 km ai acestei secţiuni, cuprinse între Piteşti şi Curtea de Argeş, cele mai avansate lucrări sunt pe primii 16 km (între Nodul Băiculeşti şi Nodul Bascov), pe care circulaţia ar putea fi deschisă anul acesta”, a arătat Grindeanu, vineri, într-o postare pe Facebook, potrivit News.ro. 

Ministrul Transporturilor a menţionat și că termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor pe întreaga secţiune este 2025.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, anunţa, în luna mai, că progresul fizic al celor 32 de kilometri de autostradă dintre Sibiu şi Piteşti era de peste 67 la sută şi că la finalul anului s-ar putea circula în zonă.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO În Ungaria, jucătorii de la Universitatea Craiova au oferit imaginile serii în Europa, în fața bielorușilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Dan: „Am stat de nenumărate ori la masă cu persoane despre care nu aveam cea mai bună impresie”

Oana Gheorghiu: Ce încearcă Grindeanu, să pună PNL și PSD împreună, este împotriva naturii

Petrișor Peiu: Grindeanu și Neacșu au venit să vorbească cu AUR înainte de învestirea Guvernului Veștea

Peiu: Grindeanu a inventat că voturile AUR îl țin pe Bolojan în funcție. El preferă să mintă cu tupeul hoțului care strigă „hoții!”

Partenerii noștri