Avionul lui Volodimir Zelenski, aproape să fie lovit de o dronă după ce a decolat spre Oslo
Avionul care îl transporta pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, pentru a participa la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă după ce a decolat marţi din Republica Moldova, a declarat miercuri premierul norvegian Jonas Gahr Stoere pentru postul public de televiziune NRK, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
„Avionul său a fost aproape lovit de o dronă în timpul decolării din Republica Moldova. Aceasta este realitatea în care el trăieşte”, a declarat Store pentru postul NRK.
Volodimir Zelenski a sosit la Oslo marţi seara.
Premierul norvegian nu a spus care este sursa pentru aceste informaţii sau cât de aproape s-a aflat drona de avionul preşedintelui ucrainean.
Zelenski a participat miercuri la înmormântarea regelui Harald al V-lea al Norvegiei, mergând în spatele sicriului alături de alţi şefi de stat în centrul oraşului Oslo.
El a părăsit Norvegia la scurt timp după încheierea ceremoniei funerare.
Stoere a declarat într-un comunicat marţi că se va întâlni cu liderul ucrainean în cursul serii, discuţiile lor concentrându-se pe „apărarea aeriană” a Ucrainei.
La rândul său, Zelenski a anunţat că urma să discute în timpul vizitei sale în Norvegia cu reprezentanţi ai companiilor care participă la iniţiativa Freyja privind crearea unui sistem antibalistic european.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News