Live

Bernie Ecclestone, fostul șef al Formulei 1, reţinut pe un aeroport din Portugalia

Data publicării:
Bernie Ecclestone. Foto: Profimedia

Fostul şef al Formulei 1, Bernie Ecclestone (95 de ani), a fost arestat într-un aeroport din Portugalia, fiind găsit în posesia unei arme de vânătoare. Britanicul intenţiona să o folosească în cadrul unei competiţii de tir, relatează News.ro.

În drum spre Portugalia, Bernie Ecclestone a încercat să introducă, la bordul avionului său privat, o puşcă de vânătoare. Însă acest bagaj incomod, îmbarcat fără documentele necesare, i-a adus arestarea într-un aeroport din ţară.

Fostul şef al Formulei 1, în vârstă de 95 de ani, a declarat agenţiei Reuters într-un interviu telefonic acordat din Portugalia că transporta această armă din Elveţia pentru a participa la o competiţie de tir la ţinte de lut, dar că nu deţinea „blue book”-ul necesar pentru importul acesteia.

Ecclestone a explicat că a sosit împreună cu soţia sa, Fabiana, vicepreşedintă responsabilă cu sportul în cadrul forului de conducere al Formulei 1, pe aerodromul din Tires, lângă staţiunea balneară Cascais, în afara Lisabonei.

Un precedent similar în 2022

Aceasta s-a deplasat în cele din urmă în capitală, însoţită de un vameş, pentru a preda arma autorităţilor. Fostul şef al F1, care a condus acest sport timp de aproximativ patruzeci de ani până la demiterea sa în 2017, deţine o casă în staţiunea balneară din apropiere.

Acest episod aminteşte de problemele pe care britanicul le-a avut deja cu justiţia în legătură cu o armă nedeclarată în Brazilia.

În 2022, el a fost reţinut pentru scurt timp acolo după ce a fost găsit în posesia unui pistol de calibru mic în timp ce se pregătea să urce la bordul unui avion privat cu destinaţia Elveţia.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Manifestaţii în Portugalia împotriva scumpirii puternice a carburanţilor

Un nor de praf saharian ajunge în Europa. Avertisment pentru populația vulnerabilă din Portugalia

„Medicamentul” care alină bolnavilor dorul de casă

Marmotele, în centrul unei dispute în Franța. Activiștii cer interzicerea vânătorii: „Sunt ucise de plăcere”

Partenerii noștri