Live

Kim Jong-un zguduie Armata nord-coreeană cu o remaniere amplă: cine sunt noii lideri militari

Data actualizării: Data publicării:
Imagine difuzată de KCNA la 29 martie 2026: Kim Jong Un inspectează testul unui motor de rachetă cu combustibil solid, într-o locație nedezvăluită. Foto: Profimedia Images

Liderul nord-coreean Kim Jong-un l-a demis pe ministrul Apărării, No Kwang-chol, într-o remaniere amplă a Statului Major militar anunţată duminică de agenţia oficială de ştiri KCNA, conform AFP.

Această remaniere are loc în contextul în care Phenianul, care deţine arme nucleare, îşi etalează din ce în ce mai mult ambiţiile în ceea ce priveşte capacităţile militare, precum şi pe fondul unor legături mai strânse cu Rusia.

No Kwang-chol a fost, de asemenea, înlăturat din conducerea centrală a Partidului Muncitorilor, aflat la putere, în timpul reuniunii prezidate sâmbătă de Kim Jong-un. El a fost numit prim-director adjunct al departamentului de muniţii, conform presei de stat, citate de Agerpres.

Kim Son Gi, directorul biroului de politică generală al armatei, l-a înlocuit în funcţia de ministru.

Consilierul ministerial Pak Jong-chon a fost numit vicepreşedinte al Comisiei Militare Centrale a Partidului Muncitorilor.

Om Ju-ho, comisar politic al Forţelor Aeriene, şi Yu Kwang-u, directorul Biroului de Securitate al Armatei, au devenit membri ai Comitetului Central Partidului şi ai Biroului Politic al acestuia.

De asemenea, Kim Jong-un a felicitat oamenii de ştiinţă, cercetătorii şi oficialii, la o ceremonie care a avut loc tot sâmbătă, pentru progresele înregistrate în tehnologiile de apărare, acordându-le onoruri naţionale, conform unei relatări separate a KCNA.

Ei au fost recompensaţi pentru contribuţiile lor la „rezolvarea problemelor ştiinţifice şi tehnice critice în dezvoltarea de noi sisteme de arme de luptă”, a adăugat agenţia, fără a oferi detalii suplimentare.

Editor : Ș.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Avea un job de vis și o cunoștea toată țara, dar totul s-a schimbat după ce s-a căsătorit + ”Toate marile iubiri au un sfârșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum ar putea politica „coreeană” a lui Trump să ducă la o catastrofă nucleară. „Mizează prea mult pe atracția diplomației personale”

Coreea de Nord trimite aproximativ 100 de sportivi la Jocurile Asiatice, în Japonia „pentru a-l face fericit pe mareşalul Kim Jong-un”

Trump reduce exercițiile militare cu Coreea de Sud și se apropie de Kim Jong Un. Aliații SUA din Asia, tot mai îngrijorați

Coreea de Nord a lansat 10 rachete balistice după ce Donald Trump a spus că vrea să se întâlnească cu Kim Jong Un

Partenerii noștri