Live

David Cameron, vizită în Kosovo: Marea Britanie investește pentru „stabilitate” în Balcanii de Vest

Data publicării:
Şeful diplomaţiei britanice a subliniat necesitatea unei coexistenţei paşnice între sârbii şi albanezii din Kosovo. Foto: David Cameron (st) și Vjosa Osmani (dr). Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul de externe britanic David Cameron, aflat joi în vizită în Kosovo, a reiterat sprijinul ţării sale pentru „stabilitate” şi „progres” în Balcanii de Vest, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Trăim într-o lume de mare nesiguranţă şi de mare instabilitate, o lume de mari conflicte. Acesta este un moment în care ţări precum Marea Britanie trebuie să-şi sprijine prietenii, să lucreze îndeaproape la alianţele noastre importante”, a spus David Cameron în cadrul unei conferinţe de presă, după o întrevedere cu şefa diplomaţiei kosovare, Donika Gërvalla-Schwarz.

Cameron a subliniat importanţa investiţiilor „în regiunile care au fost instabile, dar care dau acum semne bune de stabilitate şi progres”, invocând „importanţa (pentru ţara sa) a stabilităţii în Balcanii de Vest”.

Acesta este motivul pentru care „Marea Britanie investeşte anul acesta 45 de milioane de lire sterline (52 de milioane de euro)”, a spus Cameron, care a vizitat trupele britanice din cadrul forţei de menţinere a păcii a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord din Kosovo (KFOR), care numără în total 4.500 de militari.

David Camerona vizitat trupele britanice memebre KFOR, detașate la Priștina, în Kosovo. Sursa foto: Profimedia Images

Forţele britanice din cadrul KFOR au fost suplimentate, de la 400 la 600 de militari, după uciderea unui ofiţer de poliţie kosovar de către o grupare armată în septembrie anul trecut.

Şeful diplomaţiei britanice a subliniat necesitatea unei coexistenţei paşnice între sârbii şi albanezii din Kosovo, cu o populaţie de 1,8 milioane de locuitori, dintre care 120.000 sârbi.

Ministrul de externe britanic a exprimat, de asemenea, sprjinul Londrei faţă de independenţa Kosovo, proclamată în 2008 de fosta provincie sârbă, însă niciodată acceptată de Belgrad.

„Suntem un susţinător puternic al independenţei Kosovo, al suveranităţii Kosovo şi al dreptului său de a fi recunoscută de către alte (state) ca fiind o ţară pe deplin suverană şi membră a familiei naţiunilor”, a mai spus Cameron.

Independenţa Kosovo a fost recunoscută de peste 100 de ţări, inclusiv de Statele Unite şi de 22 din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene (mai puţin Republica Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania), însă nu şi de Rusia şi China, aliaţi ai Belgradului.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Macron, Scholz și Meloni consideră „inadecvat” demersul Kosovo de a adera la Consiliul Europei

David Cameron nu este de acord cu oprirea livrărilor de arme către Israel: Acest lucru ar întări Hamas

Kosovo vrea în Consiliul Europei, dar nu este de acord cu condițiile de aderare

Zaharova amenință cu nucleara: Rusia va răspunde dacă Ucraina va lovi teritoriul rus cu arme britanice

Partenerii noștri