Live

Doi copii morți la Vinița au fost identificați. Unul era cu mama sa în clinică, celalalt își aștepta unchiul într-o mașină care a ars

Data actualizării: Data publicării:
Zeci de morți și răniți după un bombardament rusesc cu rachete Kalibr în Vinița. Foto: Profimedia Images

Două cadavre ale unor copii morți în bombardamentul din Vinița au fost identificate, anunță autoritățile ucrainene. Este vorba despre doi băieți, în vârstă de 7 și 8 ani.

Potrivit presei ucrainene, unul dintre cei doi copii se afla cu mama sa în centrul medical care a fost distrus în bombardamentul rușilor, ambii fiind uciși, în timp ce al doilea copil își aștepta unchiul într-o mașină care a luat foc imediat după bombardament.

Trei copii au murit, joi, după ce rușii au lovit cu rachete Kalibr centrul orașului Vinița. Printre cei trei se numără și Liza Dmitrieva, în vârstă de patru ani. Ultimele ore din viața micuței au fost surprinse în câteva fotografii care au fost rezumate într-un reportaj The Guardian. Viața și moartea Lizei Dmitrieva reprezintă simbolul unui conflict în care sfârșitul vine adesea fără avertisment, din cer.

Vezi și Momentul exploziei de la Vinița, surprins de camerele de supraveghere. Scene de haos, oamenii se aruncă îngroziți la pământ

În total, 23 de oameni și-au pierdut viața și aproape 100 au fost răniți.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rachetele ucrainene „Flamingo” au vizat „punctul cel mai vulnerabil” al programului spațial al Federației Ruse

Rusia susține că a cucerit 19 așezări în sud-estul Ucrainei, în timpul campaniei de vară

Atac ucrainean cu aproape 600 de drone asupra Rusiei. Zelenski anunță că a fost lovit un obiectiv-cheie al Roscosmos

Kim a lăudat „isprăvile martirilor armatei sovietice”. Putin: Rusia şi Coreea de Nord fac eforturi coordonate în domeniul securităţii

Partenerii noștri