Live

Drona prăbuşită în Zagreb avea o bombă, arată examinarea balistică a fragmentelor metalice

Data publicării:
O dronă ucraineană de recunoaştere s-a prăbuşit la Zagreb. FOTO: Twitter

O examinare balistică a fragmentelor metalice ale unei drone militare care s-a prăbuşit în Zagreb, în urmă cu două săptămâni, indică faptul că aparatul avea o bombă, dar nu s-a putut ajunge la o concluzie definitivă cu privire la urmele de exploziv, a declarat miercuri Parchetul din Zagreb.

Nova TV a anunţat marţi seara, citând surse apropiate anchetei, că nu au fost găsite urme de exploziv pe piese ale vehiculului care a fost examinat.

Parchetul a declarat că a primit rezultatele examinării balistice şi doar rezultate parţiale ale examinării chimice şi fizice, adăugând că rezultatele examinărilor efectuate până acum nu sunt suficiente pentru o concluzie finală, scrie Agerpres.

Procuratura a precizat că va continua ancheta în coordonare cu Centrul de Criminalistică, Departamentul de Investigaţii Criminale, Poliţia Militară şi agenţiile de informaţii.

Drona militară din epoca sovietică s-a prăbuşit în apropierea unui cămin studenţesc în cartierul Jarun din sud-vestul Zagrebului, la scurt timp după ora 23:00, pe 10 martie. Aproximativ 40 de maşini aflate într-o parcare din apropiere au fost avariate şi nu au fost înregistraţi răniţi. Drona a venit din Ucraina, după ce a survolat România şi Ungaria, state membre NATO, şi s-a prăbuşit în capitala Croaţiei, după ce a rămas fără combustibil, notează Hina.

Prim-ministrul croat Andrej Plenkovic a declarat săptămâna trecută că guvernul deţine informaţii fiabile şi verificate că vehiculul aerian fără pilot avea o bombă care cel mai probabil a explodat în subteran.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu masiv de vegetație în Bosnia: fumul a ajuns și în Croația, unde a fost emis cod roșu. Autoritățile cer ajutor internațional

Protest masiv în Croația după scandalul deșeurilor toxice. Oamenii cer curățarea depozitelor ilegale și oprirea importurilor

„Să le fie rușine celor care l-au construit”. Tusk spune că Germania nu ar trebui să îi pedepsească pe suspecții în cazul Nord Stream

Suspectul din cazul Nord Stream a fost arestat într-un loc absolut incredibil. Ca-n filmele de la Hollywood

Partenerii noștri