Live

Galerie Foto Elveția testează aterizări și decolări cu avioane F-18 pe autostrăzi, pentru situația în care aerodromurile sale ar fi atacate

Data actualizării: Data publicării:
Guvernul a declarat săptămâna trecută că testul a fost necesar deoarece toate activele forţelor aeriene elveţiene sunt concentrate pe trei aerodromuri din Payerne, Meiringen şi Emmen, făcându-le vulnerabile la sistemele de arme inamice cu rază lungă de acţiune. Sursa foto Profimedia Images

Forţele armate elveţiene au aterizat miercuri avioane de vânătoare pe o porţiune de autostradă din vestul ţării, testând capacitatea aeronavelor de luptă de a opera din locuri improvizate, pe fondul preocupărilor sporite privind securitatea naţională în Europa, relatează Reuters.

Într-un eveniment transmis în direct la televiziunea elveţiană, avioane de luptă F/A-18 au fost programate să aterizeze şi să decoleze pe o secţiune rurală a autostrăzii A1, între oraşele Avenches şi Payerne din partea francofonă a Elveţiei.

Câţiva spectatori şi serviciile de urgenţă au urmărit avioanele supersonice cu două motoare aterizând pe o porţiune închisă a autostrăzii.

"A mers foarte bine", a declarat Alain von Bueren, primul pilot care a aterizat pe autostradă, după ce a ieşit din avionul fabricat în SUA, conceput pentru a fi utilizat pe portavioane.

Guvernul a declarat săptămâna trecută că testul a fost necesar deoarece toate activele forţelor aeriene elveţiene sunt concentrate pe trei aerodromuri din Payerne, Meiringen şi Emmen, făcându-le vulnerabile la sistemele de arme inamice cu rază lungă de acţiune.

Pentru a atenua riscul unui atac cu arme cu rază lungă de acţiune, forţele armate elveţiene se bazează pe capacitatea de a-şi răspândi în mai multe spaţii activele şi de a le desfăşura din locuri descentralizate, posibil temporare, a precizat guvernul.

Această aterizare pe autostradă este prima din 1991 în Elveţia, ţară neutră, care la sfârşitul acestei luni va găzdui un summit major menit să deschidă calea către pace în Ucraina, la mai bine de doi ani după ce Rusia a invadat acest stat.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Femeia perfectă” a apărut nud și a declanșat ”uraganul”: ”Nu pot să tac” / ”E mult mai rău decât îmi imaginam!”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elveţia intenționează să elimine statutul de „divorţat”. Ce termen vrea să folosească

Șoferii ar putea circula pe A3 între Poarta Sălajului - Nădăşelu cu 3 luni mai devreme. Se va putea ajunge la Târgu Mureș pe autostradă

Explozie la o hidrocentrală din Elveția: mai mulți răniți, cel puțin doi în stare gravă, o parte a clădirii s-a prăbușit

Peste 2.200 de fragmente ale unui meteorit extrem de rar, descoperite în Elveția. A ajuns pe Pământ acum 175.000 de ani

Partenerii noștri