Live

Generalul „Armaghedon” era, în secret, membru VIP al Grupului Wagner

Data publicării:
Evgheni Prigojin și Serghei Surovikin. Colaj foto: Profimedia Images

Documente consultate în exclusivitate de CNN arată că Serghei Surovikin, generalul rus supranumit „Armaghedon”, a fost în secret membru VIP al Grupului Wagner, condus de Evgheni Prigojin.

Obținute de către Centrul rus de investigații Dossier Center, documentele dovedesc că Surovikin avea un număr de înregistrare personal la Wagner.

Generalul „Armaghedon” apare pe o listă alături de alți 30 de înalți oficiali militari și de informații ruși, despre care Dossier Center a afirmat că sunt, de asemenea, membri VIP ai Wagner.

Nu este clar ce presupune calitatea de membru VIP al grupului Wagner și dacă există un beneficiu financiar.

Se știa că Surovikin avea legături cu grupul de mercenari, dar documentele ridică semne de întrebare cu privire la apropierea dintre membrii de rang înalt ai armatei ruse și Wagner.

Wagner nu a răspuns solicitării de răspuns din partea CNN.

Legăturile binecunoscute dintre Surovikin și Prigojin au alimentat zvonuri care spuneau că Generalul „Armaghedon” ar putea fi epurat, sau pus sub acuzare pentru susținerea revoltei. Prigojin a lucrat îndeaproape cu Surovikin în timpul intervenției militare a Rusiei în Siria și l-a descris anterior pe general drept o „figură legendară”.

Dar după ce Prigojin a pornit rebeliunea, Surovikin a făcut o declarație clară împotriva acesteia și în sprijinul guvernului rus, vineri seara.

De atunci, nu a mai fost văzut în public. Au apărut informații potrivit cărora Surovikin ar fi interogat în aceste zile de serviciile de securitate ruse, după rebeliunea armată pornită de Evgheni Prigojin.

Surovikin, supranumit Generalul „Armaghedon” pentru abordarea sa dură și neortodoxă a războiului, este o figură populară în armata rusă. „Se spune că el este respectat de soldați și considerat competent”, a spus Dara Massicot, cercetător senior în politici la Rand Corporation.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MApN: Afirmaţia că în 2023 reprezentanţi ai Rusiei ar fi venit „să inspecteze unităţi militare româneşti” este falsă

Posibile resturi ale unei rachete rusești descoperite în largul coastei norvegiene, lângă granița cu Rusia

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile. Zborurile de tranzit în spațiul aerian al Moscovei, interzise 

Primul mesaj al lui Sîrski după înlocuirea din funcție: „Predau o armată aflată în ofensivă”. Cum prezintă bilanțul mandatului său

Partenerii noștri