Live

Giorgia Meloni critică politica „firewall”-ului împotriva extremiștilor din AfD: „Este o strategie care nu funcționează”

Data publicării:
Giorgia Meloni, premierul Italiei. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni crede că politica „firewall”-ului practicată de partidele mainstream pentru a ţine partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) departe de putere este ineficientă, relatează dpa.

„După cum putem vedea, este o strategie care nu funcţionează”, a declarat politiciana de dreapta pentru ziarul italian Il Foglio într-un interviu publicat sâmbătă, citată de Agerpres.

Meloni a răspuns unei întrebări despre victoria formaţiunii anti-imigraţie în alegerile din landul german Saxonia-Anhalt de weekendul trecut. Toate partidele mainstream au exclus cooperarea cu AfD, în conformitate cu o politică aşa-numită a „firewall”-ului.

Asta înseamnă că drumul către crearea unui guvern local în Saxonia-Anhalt va fi probabil dificil pentru AfD, deşi a obţinut un scor record de 43,8% din voturi în alegerile de duminică, ratând de puţin majoritatea absolută.

Serviciile interne de informaţii au clasificat organizaţia AfD din landul Saxonia-Anhalt drept extremistă de dreapta.

Meloni a observat că mişcările politice "care se concentrează pe apărarea identităţii, lupta împotriva migraţiei ilegale în masă şi pericolul islamizării" au câştigat putere în Europa.

Reacţia "establishment"-ului, susţine Meloni, a fost adesea de "a ridica firewall-uri în loc să răspundă problemelor substanţiale".

Această strategie în mod clar nu funcţionează, a spus ea, adăugând că "ascultarea acestor preocupări şi oferirea de răspunsuri" este abordarea mai încununată de succes.

Meloni este la putere de aproape patru ani, în fruntea unei coaliţii formate din trei partide de dreapta şi conservatoare.

În trecut, Meloni, care conduce partidul Fraţii Italiei, s-a distanţat în mai multe rânduri de AfD şi vederile politice ale formaţiunii.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Și-a înșelat soția, după 9 ani de căsnicie și 3 copii, iar amanta l-a convins să-i mai dea o lovitură! ”A fost șocată”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce cred germanii despre posibilitatea ca Friedrich Merz să rămână cancelar. Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie

Presa germană: Anchetatorii suspectează serviciul rus GRU de implicare în „atacul hibrid” de pe aeroportul din Leipzig

Cât de aproape este AUR de rezultatul AfD din Germania. Emil Hurezeanu: Le lipsește racheta care împinge AfD în sus

Un fost actor de filme pentru adulți și politicieni cu legături neonaziste. Cine sunt noii aleși AfD din Saxonia-Anhalt

Partenerii noștri