Live

Foto În ziua în care prințul Philip ar fi împlinit 100 de ani, Regina Elisabeta a plantat un trandafir cu numele său

Data actualizării: Data publicării:
Regina Elisabeta a primit trandafir numit după regretatul ei soţ, prinţul Philip, pentru a marca 100 de ani de la naşterea celui care i-a fost alături timp de peste şapte decenii. Foto: Facebook/ The Royal Family

Regina Elisabeta a Marii Britanii a primit un trandafir care poartă numele prinţului Philip, în ziua în care acesta ar fi împlinit 100 de ani, a anunţat joi Palatul Buckingham. Floarea de culoare roz a fost plantată în grădina Castelului Windsor, acolo unde cei doi şi-au petrecut cea mai mare parte a timpului după izbucnirea pandemiei de COVID-19 şi unde ducele de Edinburgh s-a stins din viaţă în aprilie, relatează Reuters.

Philip, duce de Edinburgh, care a murit la data de 9 aprilie, a fost căsătorit cu regina Elisabeta a II-a timp de 74 de ani şi i-a fost alături pe tot parcursul domniei sale de 69 de ani. El s-a stins din viaţă cu doar două luni înainte de a împlini, la 10 iunie, vârsta de 100 de ani.

Palatul Buckingham a afirmat că săptămâna trecută reginei Elisabeta i-a fost prezentat trandafirul ''Ducele de Edinburgh'' - o floare roz în memoria regretatului ei soţ, prinţul Philip.

Regina Elisabeta a primit trandafir numit după regretatul ei soţ, prinţul Philip, pentru a marca 100 de ani de la naşterea celui care i-a fost alături timp de peste şapte deceni. Foto: Facebook/ The Royal Family

Trandafirul a fost plantat în grădina Castelului Windsor, la vest de Londra, unde cei doi şi-au petrecut cea mai mare parte a timpului după izbucnirea pandemiei de COVID-19 şi unde ducele de Edinburgh s-a stins din viaţă.

"A fost o încântare să-i dăruiesc Majestăţii sale Regina trandafirul 'Ducele de Edinburgh', pentru a marca ceea ce ar fi fost aniversarea a 100 de ani (a prinţului Philip) şi pentru a-i aminti de viaţa lui remarcabilă", a declarat Keith Weed, preşedintele Societăţii Regale de Horticultură.

Foto: Facebook/ The Royal Family

O redevenţă din vânzarea fiecărui trandafir va merge către Duke of Edinburgh Award Living Legacy Fund, care sprijină o schemă pentru tineri, înfiinţată de prinţul Philip şi care îşi desfăşoară în prezent activitatea în peste 130 de ţări.

Citește și: Regina Elisabeta a stat singură la funeraliile soțului ei. Prințul Philip, omagiat printr-o ceremonie restrânsă, potrivită cu vremurile

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova amenință cu nucleara: Rusia va răspunde dacă Ucraina va lovi teritoriul rus cu arme britanice

O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

Marea Britanie dă voie Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei cu armele pe care i le dă. Promisiunea lui David Cameron, la Kiev

Iranul anunță sancțiuni împotriva SUA și Marii Britanii pentru că au ajutat Israelul

Partenerii noștri