Live

Video&Foto Inundații pe litoralul bulgar: stațiunea Lozeneț și regiunea Țarevo, grav afectate de ploile abundente. Cod roșu în opt orașe

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Meteo Balkans Facebook

Staţiunea balneară Lozeneţ de pe litoralul bulgar se confruntă cu inundaţii, apa acumulându-se în zonele cele mai joase, iar mai multe hoteluri au parterul sub apă, relatează Novinite.com. Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie bulgar a emis cod roșu – cel mai ridicat nivel de alertă – pentru opt orașe: Burgas, Varna, Dobrici, Silistra, Șumen, Razgrad, Târgoviște și Iambol, unde cantitățile de precipitații pot depăși 65 litri/mp. Un cod portocaliu este valabil pentru alte zece orașe, inclusiv Ruse, Veliko Târnovo, Gabrovo, Pleven, Lovech, Vratsa, Montana, Sliven, Haskovo și Kârdjali, unde ploile pot atinge între 40 și 60 litri/mp.

Autorităţile din Ţarevo au avertizat că inundaţiile pot afecta şoselele, iar unele străzi ar putea deveni temporar impracticabile.

Drumul de acces către plaja „Nestinarka” din Brodilovo a fost închis. Deşi râurile şi pârâurile nu au ieşit încă din matcă, cantităţi mari de apă de ploaie se scurg de pe reţeaua de drumuri în zonele joase.

„Solul este puternic îmbibat, iar odată cu noile precipitaţii, riscul de alunecări de teren şi alte complicaţii este real”, a explicat Kirilova.

O alunecare de teren în preajma oraşului Asenovgrad a blocat complet drumul care leagă Plovdiv de Smolian.

Până marţi dimineaţă, cantitatea de precipitaţii în unele părţi din estul Bulgariei ajunsese deja la peste 75 de litri pe metru pătrat. În următoarele 24 de ore, sunt prognozate precipitaţii de 50-60 de litri pe metru pătrat în partea cea mai nordică a ţării, în special de-a lungul Dunării şi în nord-est.

Aceste regiuni ar putea avea de înfruntat probleme grave, a avertizat Kirilova, adăugând că avertismentul portocaliu pentru precipitaţii va rămâne probabil în vigoare şi ar putea fi chiar ridicat la cod roşu, în funcţie de evoluţia condiţiilor.

Vreme extremă, posibil până joi dimineața

Conform prognozelor actuale, precipitaţiile ar trebui să slăbească treptat şi să înceteze în cea mai mare parte a ţării până joi dimineaţă, punând temporar capăt episodului de vreme severă adus de ciclonul Barbara.

Miercuri, Bulgaria se va confrunta cu un cer predominant noros şi vor mai continua pe alocuri ploile, cele mai abundente precipitaţii fiind aşteptate în regiunile nordice. De-a lungul coastei Mării Negre, vremea se va menţine noroasă cu averse de ploaie. Vântul va sufla moderat, dinspre nord-nord-est. Temperaturile diurne pe coastă vor fi cuprinse între 16 grade Celsius şi 18 grade Celsius, iar temperatura apei mării se va situa între 19 grade Celsius şi 21 grade Celsius.

În regiunile muntoase,sunt așteptate înnorări, vânt puternic şi ninsori la altitudini mari.

Avertizare meteo cod roșu: riscul de inundații forțează închideri în zonele Burgas și Țarevo

Ploile torențiale au continuat să lovească, marți, coasta de sud-est a Mării Negre din Bulgaria, determinând închiderea unor drumuri și declanșarea unei avertizări meteo de cod roșu în mai multe districte, scrie novonite.com. Peste zece ore de ploi neîntrerupte au provocat perturbări majore în regiunea Țarevo, unde accesul către campingul Arapya este blocat, iar podul spre Malko Târnovo s-a prăbușit complet.

Potrivit agenției BGNES, drumul dintre Țarevo și Malko Târnovo este impracticabil încă de sâmbătă dimineață, după ce ploile torențiale au distrus podul de lângă satul Izgrev. Ca urmare, traficul pe drumul național II-99 a fost suspendat pe termen nelimitat. Poliția, pompierii și echipele de intervenție au rămas de serviciu toată noaptea pentru a gestiona situația și a ajuta șoferii blocați. Un copac căzut pe drumul Lozenets–Țarevo a provocat temporar perturbări, dar a fost îndepărtat în cursul dimineții.

Foto: Meteo Balkans Facebook

Autoritățile mențin o supraveghere sporită asupra tuturor podurilor și infrastructurii care ar fi putut fi afectate de inundații. Oficialii au avertizat că orice structură considerată nesigură va fi închisă imediat. Cetățenii sunt îndemnați să rămână vigilenți, să evite deplasările inutile și să respecte indicațiile serviciilor de urgență.

Cod roșu în opt orașe

Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie a emis cod roșu – cel mai ridicat nivel de alertă – pentru opt orașe: Burgas, Varna, Dobrici, Silistra, Șumen, Razgrad, Târgoviște și Iambol, unde cantitățile de precipitații pot depăși 65 litri/mp. Un cod portocaliu este valabil pentru alte zece orașe, inclusiv Ruse, Veliko Târnovo, Gabrovo, Pleven, Lovech, Vratsa, Montana, Sliven, Haskovo și Kârdjali, unde ploile pot atinge între 40 și 60 litri/mp.

Foto: Meteo Bulgaria Facebook

Deși ploile continuă, noaptea a trecut relativ calm în majoritatea localităților din sudul litoralului. Au căzut averse ușoare, fără a provoca pagube suplimentare importante. Guvernatorul regional al Burgasului, Vladimir Krumov, a confirmat că nu există persoane aflate în pericol și a precizat că locuitorii au fost avertizați prin sistemul BG Alert. Mesajul a îndemnat persoanele din zonele cu risc ridicat să evacueze dacă este necesar, iar accesul în stațiunea Elenite rămâne restricționat timp de 24 de ore, ca măsură preventivă.

Autoritățile: situația este sub control, dar vigilența rămâne ridicată

Comisarul-șef Alexander Dzhartov, directorul Direcției Generale „Siguranță la incendii și protecția populației”, a declarat la postul național de radio bulgar că situația la nivel național rămâne stabilă. „Noaptea a fost liniștită. Au fost averse, dar nimic suficient de grav încât să creeze probleme majore”, a spus acesta. Au fost primite trei sesizări privind copaci căzuți, iar echipele de intervenție se ocupă de degajarea lor. Potrivit lui Dzhartov, 51 de localități sunt încă fără curent electric, însă echipele de reparații sunt deja pe teren pentru a restabili alimentarea.

El a reiterat că accesul către Elenite a fost suspendat luni după-amiază din motive de siguranță, urmând ca situația să fie reevaluată în cursul zilei de marți. „Oamenii reacționează tot mai bine la indicațiile autorităților, iar acest lucru este esențial pentru prevenirea accidentelor”, a subliniat comisarul, adăugând că sistemele de avertizare timpurie au fost activate în mai multe regiuni, inclusiv Burgas, Dobrici, Țarevo, Kavarna și Valchidol.

Foto: Meteo Bulgaria Facebook

Deși nivelurile râurilor au crescut, autoritățile au confirmat că nu există depășiri periculoase până în prezent. „Monitorizăm constant cursurile de apă, dar momentan nu există o amenințare imediată”, a adăugat Dzhartov.

Între timp, Primăria Țarevo le-a cerut locuitorilor și turiștilor să rămână în locuințe și să evite deplasările. Administrația locală a anunțat că 7 octombrie va fi zi liberă pentru toate școlile și grădinițele din zonă, din cauza condițiilor meteo severe.

Echipele de urgență locale și naționale rămân mobilizate pe teren, în cooperare cu Ministerul de Interne și alte instituții, pentru a monitoriza zonele critice și a interveni rapid în caz de agravare a situației. Autoritățile avertizează că riscul de inundații rămâne ridicat, întrucât ploile persistă în estul Bulgariei.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bulgarii au anunțat când va fi gata primul tronson din autostrada care ar trebui să lege Ruse de Makaza, către Grecia

Dunărea începe să crească în Bulgaria, dar navigația rămâne dificilă. La Ruse, nivelul apei a scăzut cu 7 centimetri

Incendiu uriaș în una dintre cele mai populare stațiuni din Bulgaria. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol

Bulgaria va primi din Belgia şi Ţările de Jos şapte nave pentru depistarea şi neutralizarea minelor marine

Partenerii noștri