Live

Video Lady Gaga, în lacrimi, denunţă acţiunile ICE, în concert la Tokyo: „Sunt distruse vieţi sub ochii noştri”

Data actualizării: Data publicării:
Lady Gaga. FOTO: Getty Images

Pe scena din Tokyo, cu ocazia turneului mondial „The Mayhem Ball”, Lady Gaga a luat, la rândul său, ca și alte vedete americane, poziţie împotriva ICE, poliţia americană pentru imigranţi a lui Donald Trump, şi a metodelor sale, după moartea a doi manifestanţi în Minneapolis.

„Mă gândesc la toată suferinţa lor şi la modul în care vieţile lor sunt distruse sub ochii noştri. Aş dori să dedic câteva secunde unui subiect care îmi este deosebit de drag, care este important pentru mulţi oameni din întreaga lume, şi mai ales în America în acest moment”, a spus ea în lacrimi, pe scenă, după cum o demonstrează numeroasele videoclipuri ale concertului difuzate pe reţelele de socializare.

„În câteva zile, mă întorc acasă şi am inima grea când mă gândesc la oamenii, copiii şi familiile din toată America care sunt ţinta nemiloasă a ICE”, a adăugat Lady Gaga, care a dedicat piesa pe care o prezintă „tuturor celor care suferă, tuturor celor care se simt singuri şi neputincioşi, tuturor celor care au pierdut o persoană dragă şi trec printr-o perioadă dificilă".

Artista a trimis un gând „tuturor celor care trăiesc în frică şi caută răspunsuri, aşa cum ar trebui să facem cu toţii”. „Când comunităţi întregi îşi pierd sentimentul de securitate şi apartenenţă, asta ne distruge pe toţi, adaugă cântăreaţa. Trebuie să regăsim securitatea, pacea şi responsabilitatea”.

„Sper că liderii noştri ne aud, pe noi, cei care vă cerem să schimbaţi rapid cursul şi să aveţi milă de toţi cetăţenii ţării noastre”, a mai spus Lady Gaga, care doreşte, prin intermediul cântecelor sale, „să aducă puţină speranţă”.

Această seară a marcat unul dintre cele patru concerte ale Lady Gaga. La Tokyo, Lady Gaga a susţinut unul dintre cele patru concerte din Japonia. Ea a cântat la Osaka în 21 şi 22 ianuarie. În plin turneu mondial „The Mayhem Ball”, artista trebuie să se întoarcă în Statele Unite, unde va începe cu un concert la Glendale, în California, în 14 februarie. Concertele americane se vor încheia la New York, în 13 aprilie.

 

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce răspunsul Iranului la un atac militar al SUA ar putea fi diferit de data aceasta (Analiză BBC)

„Urmăriți penal clienții lui Epstein!”. Ce spune Musk despre noile documente publicate de Departamentul de Justiție în care apare și el

Un consilier de-ai premierului slovac demisionează după ce documentele desecretizate dezvăluie că a discutat despre „fete” cu Epstein

Zelenski anunță că Ucraina se pregăteşte pentru noi negocieri de pace săptămâna viitoare

Partenerii noștri