Live

Cine sunt cei patru români care au murit striviți între două TIR-uri, într-un accident din Germania

Data actualizării: Data publicării:
Un microbuz în care se aflau români a fost strivit între două TIR-uri pe autostrada A44 din Germania, sensul către Dortmund. Patru români au murit Foto: Profimedia

După accidentul devastator, cu patru morți și doi răniți grav, petrecut la sfârșitul săptămânii trecute în Germania, pe autostrada A 44, anchetatorii au stabilit cu certitudine identitatea românilor decedați.

Potrivit polițiștilor germani, citați de Westfalen Blatt, trei dintre victime sunt femei, cu vârste cuprinse între 27 și 48 de ani, iar cea de-a patra victimă este un bărbat de 27 de ani. Singura persoană persoană din mașină care a supraviețuit accidentului este un bărbat de 40 de ani.

Potrivit presei locale, cele patru persoane care au murit în accident sunt din județul Galați, iar bărbatul și femeia de 27 de ani erau un cuplu, fiind căsătoriți în urmă cu un an.

Cum s-a petrecut accidentul

Cei patru români au murit după ce microbuzul în care se aflau a fost prins între două TIR-uri, pe Autostrada A44, în landul Rhenania de Nord-Westfalia, pe sensul către Dortmund. Vinovat pentru accident ar fi tot un român, care conducea unul dintre camioane.

Potrivit poliției, un automobil rămăsese în pană chiar pe una dintre benzile autostrăzii și imediat în spatele lui s-a format o coadă de mașini. Șoferul român de TIR a observat prea târziu ambuteiajul creat în fața sa și nu a mai avut timp să frâneze. A intrat în plin în microbuzul înmatriculat în România și l-a proiectat sub un alt TIR, care era din Cehia și era încărcat cu lemne.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un copil de 2 ani și-a lovit mama cu o mașină Tesla. Gigantul auto se află acum în fața unui proces bizar

Un bărbat a fost găsit mort, în mijlocul străzii. S-a dovedit că acesta căzuse dintr-un balon cu aer cald

Un șofer de TIR român care și-a pus un film la volan a omorât un om pe un drum din Franța

„Era sigură că va muri”. Tânără lovită de mașină și târâtă pe o distanță de 2 străzi, în urma unei încăierări între bande

Partenerii noștri