Live

Condamnarea la moarte a fostului președinte pakistanez Pervez Musharraf, anulată

Data publicării:
FOTO: Alex Wong/Getty Images

Justiția din Pakistan a anulat condamnarea la moarte în cazul fostului președinte Pervez Musharraf, declarând procesul ca fiind neconstituțional, scrie BBC.

Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf a fost condamnat la moarte, în luna decembrie 2019, în absenţă de către un tribunal din Islamabad, fiind acuzat de înaltă trădare și încălcarea Constituției, a relatat cotidianul Le Figaro.

"Depunerea reclamaţiei, constituirea tribunalului, selectarea echipei de acuzare sunt ilegale, întreaga judecată a fost anulată", a declarat pentru France Presse procurorul Ishtiaq Khan, care a reprezentat guvernul pakistanez în faţa Înaltei Curţi din Lahore.

Un avocat al fostului preşedinte, Azhar Siddiq, a confirmat decizia în faţa presei, scrie Agerpres. Totuşi, parchetul poate decide să-l urmărească din nou pe Musharraf, care mai este pus sub acuzare într-o serie de afaceri.

Fostul şef de stat, care trăieşte în exil în Dubai, l-a răsturnat de la putere în 1999 pe prim-ministrul de atunci, Nawaz Sharif, printr-o lovitură de stat militară sângeroasă şi a obţinut un rol important pe scena mondială după ce s-a alăturat războiului antiterorist condus de SUA în Afganistan.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Un sat fără gară, cu 4 magazine și 13.000 de locuitori a lăsat ”mască” toată țara: a ajuns la ”masa bogaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Irakul și Pakistanul au încheiat acorduri energetice cu Iranul, în timp ce Teheranul își consolidează controlul asupra Strâmtorii Ormuz

Atac sinucigaș în Pakistan: cel puțin 15 polițiști au fost uciși în urma unei explozii la un post de securitate din nord-vestul țării

Iranul i-ar fi transmis lui Trump că se află „în stare de colaps”, în timp ce negocierile de pace sunt blocate

Șeful diplomației iraniene a sosit în Rusia, unde urmează o întrevedere cu Putin. „Front unit în fața forțelor hegemonice mondiale”

Partenerii noștri