Live

Foto Desenul de Crăciun al prințului George, făcut public de părinții săi

Data publicării:
Prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Kate, au publicat o pictură festivă realizată de fiul lor în vârstă de nouă ani, prinţul George. Foto: profimedia images

Prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Kate, au publicat o pictură festivă realizată de fiul lor în vârstă de nouă ani, prinţul George, un indiciu că micul prinţ ar putea moşteni talentul artistic al bunicului lui, regele Charles, relatează DPA şi PA Media, potrivit Agerpres.

William şi Kate au publicat pe Twitter desenul realizat de George şi care înfăţişează un ren în zăpadă pe care sunt aşezate două păsări, însoţit de mesajul ''Crăciun fericit!''.

Desenul de Crăciun al prințului George, făcut public de William și Kate. Foto: The Prince and Princess of Wales / Twitter

Pictura este unul dintre hobby-urile membrilor familiei regale, regele Charles fiind cunoscut pentru talentul său artistic.

Charles a menţionat la un moment dat că pictura i se pare atât de relaxantă, încât ''mă transportă într-o altă dimensiune''.

În prima parte a acestui an, 79 de desene în acuarelă realizate de Charles - prima expoziţie integrală de acuarele a regelui - au fost expuse la Garrison Chapel în Chelsea, sud-vestul Londrei.

Picturile de atmosferă redau peisaje scoţiene cum ar fi Huna Mill din John O'Groats şi Glen Callater din apropiere de Balmoral, precum şi peisaje din regiunea Provence, în sudul Franţei, şi Tanzania, în estul Africii - unul dintre locurile preferate pentru pictură ale regelui.

Charles a mărturisit că acest hobby ''îi împrospătează părţi din suflet, la care alte activităţi nu pot ajunge'' şi că s-a apucat de pictură după ce fotografia nu i-a adus satisfacţia sperată.

În octombrie, o copie a unei acuarele realizate de Charles înfăţişând domeniul de la Balmoral a fost adjudecată la licitaţie pentru o sumă de opt ori mai mare decât valoarea estimată.

În cadrul licitaţiei, considerată prima dată când un print al unui monarh aflat la domnie este vândut la licitaţie, un colecţionar britanic privat a plătit 5.738 de lire sterline.

Alte copii imprimate ale unor picturi semnate de Charles s-au vândut la licitaţie pentru sume cuprinse între 400 şi 600 de lire sterline.

Interesul lui Charles pentru pictură - insuflat de profesorului lui de artă de la şcoala Gordonstoun, Robert Waddell - a crescut în anii 1970 şi 1980, când a început să cunoască artişti importanţi.

O expoziţie găzduită de Hampton Court Palace în 1998, organizată pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a prinţului, a expus 50 de acuarele, iar o expoziţie deschisă la Galeria Naţională din Australia în 2018, cu prilejul celebrării vârstei de 70 de ani, a expus 30 de lucrări.

Străbunicul lui George, ducele de Edinburgh, era de asemenea interesat de artă şi design şi realiza picturi, în principal peisaje şi picturi în ulei, potrivit Royal Collection Trust.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prințul Louis a împlinit șase ani. Fotografia făcută de Prințesa Kate cu ocazia aniversării celui mai mic dintre copiii săi

Regele Charles va merge la slujba de Paşte la capela de la Castelul Windsor. Kate, William și copiii lor nu vor fi prezenți

Kate și William le transmit un nou mesaj britanicilor. Ar putea fi ultima lor declarație pentru o lungă perioadă

"Vreau să se facă bine ca să fie acolo pentru copiii ei". Mesaje emoționante transmise de britanici prințesei Kate

Partenerii noștri