Live

Doi condamnați la moarte au cerut amânarea execuțiilor pentru că au Covid-19

Data publicării:
Corey Johnson și Dustin Higgs FOTO: apărătorii legali ai condamnaților

Doi bărbați care ar urma să fie executați în Statele Unite săptămâna viitoare au cerut amânarea aplicării pedepselor pentru că recent au fost diagnosticați cu Covid-19.

Corey Johnson și Dustin Higgs, ambii condamnați pentru crime, spun că pedeapsa ar fi crudă și neobișnuită din cauza naturii medicamentului utilizat pentru administrarea injecției letale, potrivit Reuters.

Citește și: Prima femeie care va fi executată în SUA după 70 de ani. Cine este Lisa Montgomery și crima oribilă pe care a comis-o

Medicamentul în cauză este pentobarbital, iar rezultatele autopsiei au arătat că persoanele care au fost executate cu acesta suferă adesea de edem pulmonar, care se produce când lichidul intră în plămâni în timp ce persoana este încă în stare de conștiență.

Senzația a fost descrisă ca fiind similară cu înecul sau sufocarea. Unii experți au avertizat că efectul ar putea fi mai puternic în cazul persoanelor care au suferit de Covid-19, așa cum sunt cei doi deținuți.

Avocații celor doi au solicitat acum judecătorului districtual Tanya Chutkan din Washington DC să aprobe suspendarea execuțiilor, pentru ca ei să se refacă.

Alternativ, reprezentanții lor au cerut administrarea în prealabil a unei doze de opioid sau analgezic, pentru a fi blocată durerea.

Cei doi au fost testați pozitiv în decembrie, iar avocații lor spun că amândoi au leziuni pulmonare provocate de coronavirus.

Higgs a fost condamnat la moarte pentru că a participat la răpirea și uciderea a trei femei în Maryland, în 1996.

Johnson a fost condamnat pentru că a omorât șapte persoane în Virginia, în 1992.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„S-ar putea ca aceasta să fie ultima dată când îmi auziți vocea”: Execuțiile politice au crescut în Iran de la începutul războiului

Raport Amnesty International privind pedeapsa cu moartea în 2025: număr record de execuții la nivel mondial. Țara de pe primul loc

Iran execută un bărbat acuzat de legături cu Mossad, după protestele din ianuarie

„Nu trage, fac orice!” Mărturii din armata lui Putin: soldați ruși executați, torturați sau trimiși fără arme pe front (BBC)

Partenerii noștri