Prima femeie care va fi executată în SUA după 70 de ani. Cine este Lisa Montgomery și crima oribilă pe care a comis-o

Lisa Montgomery
Lisa Montgomery FOTO: Getty Images

Un tribunal de apel din SUA a anulat suspendarea execuției singurei femei care a primit sentința capitală pronunțată de o instanță federală.

Lisa Montgomery a strangulat o femeie însărcinată, în Missouri, după care a tăiat-o și i-a luat copilul, în 2004. Dacă execuția va fi aplicată, Montgomery va fi prima femeie deținut federal care va fi ucisă în aproape 70 de ani, potrivit BBC News.

Data de execuție a fost stabilită inițial pentru luna trecută, dar a fost suspendată pentru că avocații ei s-au îmbolnăvit de Covid-19. Execuția a fost reprogramată pentru 12 ianuarie, de către Departamentul de Justiție, dar avocații lui Montgomery au spus că nu se putea stabili o dată în timpul suspendării, fapt aprobat de o instanță.

Însă, vineri, un juriu a concluzionat că acest lucru a fost în conformitate cu legea, permițând executarea. Apărătorii lui Montgomery au declarat că vor depune o petiție pentru reconsiderarea hotărârea.

Ultima femeie executată de guvernul SUA a fost Bonnie Heady, în 1953, potrivit autorităților judiciare americane.

Execuțiile federale fuseseră suspendate timp de 17 ani, însă Donald Trump a decis reluarea lor, la începutul anului trecut. Dacă execuțiile programate vor fi aplicate, Trump va deveni președintele care a vizat cele mai multe pedepse capitale în mai mult de un secol.

Data execuției lui Montgomery este cu doar câteva zile înainte ca președintele ales Joe Biden să preia funcția.

Biden, care decenii în șir a fost un susținător acerb al pedepsei cu moartea, ca senator în Delaware, spune acum că va încerca să pună capăt execuțiilor federale după preluarea funcției.

Cine este Lisa Montgomery

În decembrie 2004, Montgomery a mers din Kansas până în Missouri, la locuința lui Bobbie Jo Stinnett, sun pretextul de a cumpăra un pui de câine.

„Odată ajunsă aici, Montgomery a atacat-o și a sugrumat-o pe Stinnett, care era însărcinată în opt luni, până când victima și-a pierdut cunoștința”, se spune într-un document judiciar.

Montgomery a tăiat-o apoi Stinnett pentru a-i scoate copilul, pe care l-a luat cu ea, pretinzând apoi că este al ei.

În 2007, un juriu a stabilit pedeapsa cu moartea.

Avocații acesteia spun că a suferit leziuni ale creierului din cauza bătăilor primite în copilărie și că ar avea probleme psihice, motiv pentru care nu ar trebui să primească pedeapsa cu moartea.

Citește și: Cel mai mare criminal în serie din istoria SUA a murit de bătrânețe. Cine a fost Samuel Little și câte victime a făcut

Diferența dintre execuțiile federale și cele de stat

În cadrul sistemului de justiție al SUA, infracțiunile pot fi judecate fie în instanțele federale, la nivel național, fie în instanțele de stat, la nivel regional. Anumite infracțiuni, cum ar fi falsificarea de monedă sau furtul corespondenței, sunt judecate automat la nivel federal, la fel și cazurile în care este încălcată constituția.

Pedeapsa cu moartea a fost scoasă în afara legii la nivel de stat și federal printr-o decizie a Curții Supreme din 1972, care a anulat toate deciziile existente privind pedeapsa cu moartea.

Dar o decizie a Curții Supreme din 1976 a permis statelor să restabilească pedeapsa cu moartea, iar în 1988 guvernul a adoptat o lege prin care putea fi pronunțată din nou și la nivel federal.

Potrivit datelor oficiale, 78 de persoane au fost condamnate la moarte în cazuri federale, între 1988 și 2018, însă doar trei sentințe au fost aplicate.

Editor : D.C.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate