Live

Hoț român căutat în Germania prins la Botoșani. De ce l-au poreclit anchetatorii „Omul păianjen”

Data publicării:
FOTO: Profimedia Images

Un român arestat la Botoșani, în baza unui mandat european emis de autoritățile din Germania, va fi extrădat, potrivit deciziei luate de magistrați.

Dan D., de 51 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, timp în care vor fi perfectate formalitățile legate de predarea către statul german. Bărbatul, care a fost de acord cu extrădarea, a avut o singură condiție: dacă va fi condamnat la închisoare, vrea să fie transferat la un penitenciar din România, relatează Monitorul de Botoșani.

Dan a fost ridicat de polițiștii din Botoșani pe 21 ianuarie, în baza mandatului european de arestare emis la data de 2 decembrie 2019 de către Tribunalul din Tiergarten – Germania.

„Faţă de acesta se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de furt prin efracţie într-o locuinţă, conform Codului penal german”, a declarat pentru sursa citată Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Dan D. este anchetat de către germani după ce la data de 9 iunie 2019, în jurul orei 03:20, ajutat de un complice, s-a cățărat pe fațada unei clădiri din Berlin, asemeni „Omului păianjen” - după cum au precizat anchetatorii germani - a încercat să forțeze o fereastră de la apartamentul unei femei, însă tentativa de furt a fost observată de un trecător, care a alertat autoritățile.

Botoșăneanul și complicele lui au reușit să fugă, dar în urma investigațiilor și a probelor adunate de criminaliști, anchetatorii au ajuns la Dan D..

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Tragedie! Un campion a anunțat că fiul său în vârstă de 15 luni a murit: ”Prietenul meu e fără viață. Vă rog, ajutați-mă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cine sunt militanții din Facțiunea Armata Roșie, care au creat haos în Germania și sunt în continuare vânați de poliție

Iulia Navalnaia a votat la ambasada Rusiei de la Berlin

Ofițerii germani interceptați de ruși nu au folosit o conexiune criptată. Comisarul Eva Hogl cere instruirea militarilor

Zeci de români s-au dat drept ucraineni în Germania și au primit bani și cazare. Dar un detaliu esențial i-a dat de gol până la urmă

Partenerii noștri