Live

Industria modei se reorientează: Marile branduri produc acum măști sanitare și echipamente de protecție pentru medici

Data actualizării: Data publicării:
FOTO Getty Images

Cu magazinele închise, defilările de modă anulate și lanțurile de aprovizionare la nivel mondial întrerupte, o mare parte a industriei modei se reorientează pe producția de măști sanitare și echipamente de protecție, relatează CNN.

În SUA, unde oficialii din domeniul sănătății au avertizat că stocurile de echipamente medicale sunt insuficiente, în ciuda creșterii producției, unii angajați din spitale au fost nevoiți să refolosească măștile sanitare sau chiar să și le facă singuri.

Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York, cel mai grav lovit de pandemie, a făcut un apel pe Twitter, la companii, cerându-le să fie „creative pentru a furniza echipamentele vitale de care au nevoie angajații din domeniul sănătății.

Unul dintre primii care au răspuns a fost creatorul show-ului TV „Project Runway”, Christian Siriano. Dacă Andrw Cuomo spune că avem nevoie de măști, echipa mea va ajuta la realizarea unora, a spus el.

După doar câteva zile, designerul a postat un videoclip în care arăta că producția de măști este deja în curs.

Designerul Prabal Gurung, care are sediul la New York, s-a oferit de asemenea să ajute. Și designerul Brandon Maxwell, care a îmbrăcat vedete ca Lady Gaga și Michelle Obama, a anunțat că redirecționează resurse către producția de halate pentru lucrătorii medicali.

De asemenea, brandul de îmbrăcăminte de lux Karla Colletto și-a pus la dispoziție fabrica din Virginia, iar Los Angeles Apparel (un brand fondat de Dov Charney de la American Apparel) a anunțat că 450 de angajaț vor produce măști sanitare. Și producătorul de șorțuri și îmbrăcăminte pentru bucătărie Hedley & Bennett, de exemplu, produce acum măști cu ajutorul donațiilor.

Cele mai multe oferte au apărut însă în Europa. Unele dintre cele mai mari banduri de modă din lume au început să producă echipamente de protecție. Printre acestea sunt și giganți H&M și Inditex, compania-mamă a Zara.

Conglomeratul francez de lux Kering a anunțat că două dintre mărcile sale, Balenciaga și Yves Saint Laurent, se pregătesc să fabrice măști pentru protecția împotriva coronavirusului. De asemenea, grupul s-a angajat să achiziționeze 3 milioane de măști din China pentru sistemul de sănătate francez, în timp ce cel mai mare brand al său, Gucci, încearcă să producă și să doneze 1,1 milioane de măști și 55.000 de salopete medicale autorităților din Italia, țara cel mai grav lovită de coronavirus din Europa.

Rivalul său principal, LVMH, care deține mărcile Louis Vuitton și Christian Dior, printre altele, a anunțat că va aduce 40 de milioane de măști sanitare provenite din China în următoarele patru săptămâni.

În Italia, unde nevoia de echipamente sanitare este acută, Prada a anunțat că a început producția a 80.000 de salopete medicale și 110.000 de măști, la cererea autorităților din Toscana.

Nu doar mărcile cunoscute se implică în producția de echipamente sanitare. Firma textilă Miroglio Group, care lucrează de la fabricarea materialelor textile până la confecționarea de îmbrăcăminte de-a gata, și-a reluat recent producția în regiunea Piemont și a livrat recent un prim lot de 10.000 de măști „igienice” lavabile, din bumbac și elastan, pe care le furnizează serviciilor de urgență, ONG-urilor și jurnaliștilor.

După producția primului lot, am început să primim o mulțime de comenzi de la alte companii. Acordăm prioritate persoanelor în vârstă și celor care gestionează criza - poliția, lucrătorii din domeniul sănătății, a spus directorul companiei, Alberto Racca.

Compania își propune să producă încă 600.000 de măști până la mijlocul săptămânii viitoare și consideră că poate produce până la 100.000 d măști pe zi.

Nu am fabricat până acum nicio mască, în toată istoria noastră. Ceea ce am încercat să facem imediat a fost să adunăm într-o cameră toți oamenii-cheie ai companiei, iar în câteva ore am venit cu un prototip”, a adăugat el.

Compania are acum 500 de angajați care lucrează la producerea măștilor. O parte din costul acestora este acoperit din donații.

Editor web: M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

Pericolul invizibil care omoară felinele de pe „insula pisicilor”. Boala este extrem de infecțioasă și nu există remediu

Partenerii noștri