Live

Israelul încalcă termenul de retragere și menţine trupe în sudul Libanului

Data publicării:
Soldați israelieni în Liban Foto: Profimedia (arhivă)

Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN.

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) vor rămâne, pentru moment, în avanposturile din Liban „pentru a putea continua să ne apărăm locuitorii şi pentru a ne asigura că nu există o ameninţare imediată”, a declarat luni lt. col. Nadav Shoshani, un purtător de cuvânt al IDF, potrivit News.ro.

Armata israeliană a identificat câteva locaţii strategice din sudul Libanului care au vedere asupra comunităţilor din nordul Israelului. Israelul şi Hezbollah au pus capăt unui război de un an în noiembrie, printr-o încetare a focului mediată în parte de Statele Unite.

Un termen limită pentru retragerea Israelului, stabilit iniţial pentru luna ianuarie, a fost prelungit până la 18 februarie, la cererea Israelului.

Aproximativ 60.000 de israelieni au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din nordul ţării după ce Hezbollah a atacat Israelul în semn de solidaritate cu Hamas, în octombrie 2023. Puţini dintre ei s-au întors în oraşele de frontieră care au fost devastate de tirurile de rachete.

Un conflict de nivel scăzut, care a durat un an, a culminat toamna trecută cu o invazie israeliană şi o campanie de bombardamente care a dus la strămutarea a peste un milion de civili libanezi din casele lor.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zeci de mii de iranieni au mers la slujba de înmormântare pentru Ali Khamenei, în a doua zi a funeraliilor publice

Israelul și Grecia, în alertă: Turcia ar putea reveni la programul F-35. Trump vrea să-l facă „fericit” pe Erdogan

Donald Trump susține că Benjamin Netanyahu i-a cerut o întâlnire la Casa Albă: „Ne înțelegem foarte bine. Știe cine e șeful”

Cum se pregătește Israelul pentru cel mai amplu proces penal privind actele de terorism din istoria sa

Partenerii noștri