Live

Medicul care l-a însoțit pe Putin în timpul unei vizite la un spital din Moscova este infectat cu coronavirus

Data publicării:
FOTO: Agerpres

Medicul-şef al principalului spital moscovit ce îi tratează pe bolnavii de COVID-19, care s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin săptămâna trecută, a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, informează AFP şi DPA, citând agenţia de presă Interfax şi televiziunea publică rusă Rossia-24, potrivit Agerpres.

Dmitri Proţenko conduce spitalul "Kommunarka" din Moscova pentru bolnavii de COVID-19. Capitala rusă a înregistrat cele mai multe cazuri de contaminare în Rusia cu noul coronavirus până în prezent, cu 387 de cazuri până marţi.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat imediat că preşedintele rus este testat în mod regulat pentru noul coronavirus şi că "totul este normal", potrivit Interfax.

Foarte activ pe Facebook, medicul Denis Proţenko a confirmat că este bolnav, menţionând însă că nu are simptome îngrijorătoare. "Da, testul CoV este pozitiv, dar mă simt destul de bine. M-am izolat în biroul meu unde există toate condiţiile de telemuncă. Cred că imunitatea pe care am construit-o luna aceasta va funcţiona", s-a declarat convins el.

Preşedintele rus (67 de ani) s-a întâlnit pe 24 martie cu medicul-şef al spitalului Kommunarka, situat la o periferie a Moscovei, care a devenit în ultimele săptămâni principala unitate pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.

Cei doi şi-au strâns mâna în faţa fotoreporterilor, au urcat apoi împreună pe o scară rulantă şi au vorbit fără mască.

Întâlnirea a avut loc cu o zi înainte de discursul rostit de Putin către naţiune în care anunţa o săptămână de concediu cu plată pentru combaterea propagării epidemiei generate de noul coronavirus în Rusia.

Medicul Proţenko i-a spus atunci preşedintelui Vladimir Putin că Rusia ar trebui să se pregătească să se confrunte cu "scenariul italian", cu referire la gravitatea situaţiei din Italia.

De luni, o mare parte a Rusiei, în special capitala Moscova, a instituit măsuri stricte de izolare la domiciliu.

Conform Interfax, numărul de cazuri înregistrate de coronavirus în Rusia a depăşit 2.000 marţi, cu o creştere de 500 de cazuri în ultimele 24 de ore.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rușii se străduiesc să ocupe cât mai mult teritoriu până la venirea ajutorului din SUA. Kremlinul anunță ocuparea unei alte localități

Șase copii răniți în Harkov după un bombardament al rușilor împotriva zonelor civile

Zelenski anunță că summitul de pace din Elveția va avea loc pe 15 și 16 iunie. Rusia nu e invitată

China se plânge că e „denigrată” și „reprimată” de SUA și amenință cu represalii după noi sancțiuni americane

Partenerii noștri