Live

„Să se oprească ploaia”. Ciudata hotărâre adoptată de primarul unui sat din Franța

Data publicării:
„Ieri dimineaşă (marţi) ploua abundent, afară era gri de abia dacă se vedea ceva”. Imagine cu ploaie în Normandia cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Primarul din Coulonces, o mică comună normandă din Orne, a dat o hotărâre a municipalităţii „să se oprească ploaia”, dacă e posibil cu o mână de ajutor „de dincolo”, în contextul unui început de vară ploios în regiune, informează AFP preluată de news.ro.

Într-o hotărâre municipală semată marţi, postată pe reţele de socializare, „se prescrie ca la 15 iulie şi în lunile august, septembrie şi ne reversăm până în octombrie, ca ploaia să se oprească şi ca o adiere uşoară şi un soare strălucitor să-i ia locul”.

La fel de plin de umor, Articolul 3 al hotărârii pevede ca „rectorilor parohiilor din partea de nord a Franţei să li se ceară contribuţia printr-o comunicare cu prioritate cu (lumea de) dincolo şi să fie aşadar însărcinaţi cu executarea prezentei hotărâri”.

Intervievat de AFP miercuri dimineaţa, primarul acestui sat cu 227 de locuitori, situat între Alençon şi Caen, Daniel Marrière, recunoaşte că „n-a mai văzut o vreme ca asta” în această perioadă a anului.

„Ieri dimineaşă (marţi) ploua abundent, afară era gri de abia dacă se vedea ceva. A fost nevoie de iluminat mult timp în case”, îşi justifică hotărârea Marrière.

„Mi-am zis că (acum) este momentul sau niciodată să o fac, pentru a-i face pe oameni să zâmbească puţin”, a declarat el, adăugând că a primit multe vorbe bune de la locuitori după difuzarea hotărârii.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Comunicat oficial dat de FIFA, după ce 23 de milioane de oameni au cerut excluderea definitivă a Argentinei de la Cupa Mondială

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Franța denunță o „primă încălcare” a acordului Mercosur de către Brazilia. Ce produs a interzis statul sud-american

Cod galben de furtuni în aproape jumătate din ţară. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale. Cum va fi la București HARTĂ

O influenceriță româncă a fost arestată în Franța, după ce a furat o brățară Louis Vuitton de peste 36.000 de euro

Cod galben de furtuni pentru 28 de județe și București. Zonele vizate de grindină, vânt puternic și ploi torențiale HARTĂ

Partenerii noștri