Live

Marea Britanie e dispusă să colaboreze cu talibanii, dacă aceștia ajung la putere în Afganistan

Data publicării:
Militari britanici în luptă cu talibanii, provincia Helmand, Afganistan, 2007. Foto: Gettty Images

Marea Britanie este dispusă să colaboreze cu talibanii dacă aceştia vor ajunge la guvernare în Afganistan, a declarat ministrul britanic al apărării, Ben Wallace. În prezent, luptătorii talibani cuceresc district după district și susțin că dețin controlul asupra unei mari părţi a teritoriului afgan, pe fondul retragerii trupelor NATO și americane, informează Reuters.

„Oricare ar fi guvernul (afgan) în funcţie, cu condiţia să adere la anumite norme internaţionale, guvernul Marii Britanii va interacţiona cu el”, a declarat Ben Wallace într-un interviu acordat Daily Telegraph.

Recent, talibanii au susţinut că deţin controlul asupra a 85% din teritoriul afgan

Ben Wallace şi-a exprimat dezamăgirea faţă de decizia preşedintelui Joe Biden de retragere a trupelor americane din Afganistan până la data de 31 august, afirmând că restului comunităţii internaţionale nu îi rămâne altă alegere decât să urmeze exemplul Statelor Unite.

Ministrul britanic al Apărării a adăugat însă că guvernul de la Londra este dispus să lucreze cu talibanii, informează Agerpres.

„La fel ca alte guverne din lume, dacă se comportă într-un mod care contravine grav drepturilor omului, vom reanaliza acea relaţie”, a spus oficialul britanic.

Wallace a recunoscut că va fi dificil pentru Marea Britanie să lucreze cu talibanii, responsabili de moartea a 457 de militari britanici, dar a explicat că „toate procesele de pace îţi cer să ajungi la o înţelegere cu inamicul”.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Cine e, mă, prostovanul ăsta?”. Ilie Dumitrescu și Adrian Mutu au reacționat, după momentul istoric din România

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Deputații britanici au respins un proiect de legalizare a morţii asistate. Doi din trei britanici susțin legea

David Webster, fondatorul UK-România: O serie de companii de mare succes în Marea Britanie au fondatori români

Două persoane suspectate de spionaj în beneficiul Iranului au fost arestate în Marea Britanie

Veterani SAS și Navy SEAL antrenează soldați ruși pentru războiul din Ucraina chiar pe teritoriul unui stat NATO (The Telegraph)

Partenerii noștri