Live

Video Mii de persoane au protestat la Bratislava față de politica prorusă a premierului Fico. „Suntem Europa!”

Data publicării:
Protest la Bratislava. Foto: Profimedia Images

Zeci de mii de persoane au manifestat vineri într-o piaţă centrală din Bratislava, capitala Slovaciei, fluturând bannere împotriva politicii premierului Robert Fico de apropiere de Rusia, după ce tensiunile dintre guvern şi opoziţie au crescut, relatează Reuters.

Organizatorii au estimat că 60.000 de persoane au participat la demonstraţia din Piaţa Libertăţii din Bratislava, de aproximativ patru ori mai mulţi decât la ultimul protest de acum două săptămâni.

Protestatarii au strigat "Destul cu Fico" şi "Suntem Europa" şi la un moment dat au luminat piaţa cu telefoanele mobile după o scurtă pană de curent. Mitinguri au avut loc vineri şi în alte 20 de oraşe din ţară.

Tensiunile au crescut săptămâna aceasta, după ce guvernul naţionalist al lui Fico i-a atacat pe oponenţii săi progresişti, acuzându-i că încearcă să provoace haos.

Guvernul plănuieşte noi măsuri preventive pe fondul a ceea ce Fico a spus că sunt planuri de escaladare a protestelor în încercări de răsturnare ilegală a Guvernului, inclusiv prin ocuparea clădirilor statului.
Partidele politice de opoziţie şi grupurile civice care organizează protestele au respins acuzaţiile, spunând că acestea sunt menite să distragă atenţia de la problemele politice pe care fragila coaliţie guvernamentală nu reuşeşte să le abordeze.

Fico a revenit ca prim-ministru pentru a patra oară în 2023 şi a stârnit îngrijorări în rândul criticilor că guvernul său slăbeşte valorile democratice şi schimbă politica externă, îndepărtând-o de Uniunea Europeană şi aliaţii din NATO şi apropiind-o de Rusia.

Cea mai recentă rundă de proteste vine după ce Fico a călătorit în privat la Moscova în decembrie pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, o întrevedere rară pentru un lider din UE de când Rusia a invadat Ucraina în 2022.

Fico a încercat să garanteze aprovizionarea cu gaze ruseşti în contextul în care Ucraina a respins prelungirea unui acord de tranzit cu Moscova, reducând fluxurile către Slovacia de la 1 ianuarie şi forţând-o să găsească rute alternative.

Protestele de vineri au fost organizate de grupul civic Mier Ukrajine (Pace pentru Ucraina).

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O țară din UE și NATO, printre principalele rute de tranzit pentru cerealele rusești, în ciuda tensiunilor cu Moscova

Maria Zaharova îi cere Giorgiei Meloni „să-l asculte pe Al Bano” privind relația Italiei cu Rusia

Moscova amenință cu represalii după ce Chișinăul a expulzat un diplomat rus

Preşedintele iranian merge la Moscova și se va întâlni cu Putin. Ce subiecte vor discuta cei doi lideri 

Partenerii noștri