Live

O monedă istorică furată dintr-un muzeu polonez, descoperită la un colecționar din Australia după mai bine de un deceniu

Data publicării:
O monedă istorică furată dintr-un muzeu polonez, descoperită la un colecționar din Australia după mai bine de un deceniu. Foto. Guvernul Australiei

Poliția australiană a restituit Poloniei o monedă Holey Dollar din 1813, furată dintr-un muzeu din Torun între 2011 și 2018. Obiectul a fost vândut la o licitație pentru peste 500.000 de dolari australieni, ajungând la un colecționar din Perth, relatează Agerpres.

Moneda a fost furată dintr-un muzeu din Torun, în regiunea central-nordică a Poloniei, între 2011 și 2018, ceea ce a determinat autoritățile poloneze să demareze o căutare la nivel internațional, potrivit DPA.

Moneda a fost inițial exportată în Germania, unde a fost scoasă la vânzare în cadrul a două licitații.

De acolo, moneda a ajuns în Melbourne, Australia, unde a fost vândută la licitație unui colecționar din Perth pentru suma de 525.000 de dolari australieni (329.400 de dolari americani), a precizat AFP.

Moneda a fost restituită reprezentanților guvernului polonez în cadrul unei ceremonii.

Comandantul Renee Colley, a declarat că predarea monedei a constituit un punct de reper pentru relațiile dintre poliția australiană și guvernul polonez.

„Este primul obiect pentru care guvernul australian a primit o cerere de restituire din parte guvernului republicii Polonia”, a spus Colley, adăugând că este mândru de „rolul în restituirea acestui artefact important guvernului polonez.

Marcin Kawalowski, reprezentantul oficial al Poloniei în Australia, a lăudat demersul Australiei de returnare a obiectului.

„Ca diplomat, recunosc bineînțeles importanța acordurilor oficiale și ale declarațiilor politice, dar îmi oferă o mare satisfacție când pot fi martorul dimensiunii practice a unei cooperări bilaterale de succes”, a spus el.

Moneda a fost bătută dintr-un dolar spaniol din argint emis în 1777 în timpul domniei regelui Charles al III-lea al Spaniei. Obiectul are o semnificație importantă și pentru Australia întrucât dolarii găuriți au fost creați pentru a face față unei penurii de monede în statul australian New South Wales.

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polonia a dezvăluit amploarea ajutorului militar acordat Ucrainei

Bombardarea Arcticii, o Lună artificială și proiectul Atlantropa: Planurile nebunești cu care oamenii au vrut să schimbe clima planetei

Oficialii australieni dezvăluie ce sunt, de fapt, misterioasele sfere aduse de valuri pe plajă

Polonia va face publică lista donațiilor de armament către Ucraina, în urma acuzațiilor privind un transfer „secret” de rachete Patriot

Partenerii noștri