Live

O nouă statuie uriașă a lui Isus se construiește în Brazilia, mai înaltă decât cea din Rio de Janeiro

Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

O nouă statuie a lui Isus Hristos se construiește în Brazilia, iar când va fi gata ea va fi mai înaltă decât faimoasa statuie "Mântuitorul" din Rio de Janeiro, informează BBC.

Statuia "Hristos apărătorul", din orașul Encantado, va avea 43 de metri înălțime (piedestalul este inclus) și va deveni a treia cea mai înaltă statuie a lui Isus din lume.

Capul și mâinile întinse au fost adăugate structurii săptămâna trecută. Construcția a început în 2019. Ideea i-a aparținut unui politician local, Adroaldo Conzatti, care a murit în luna martie, după ce s-a infectat cu COVID-19.

Proiectul de 350.000 de dolari urmează să fie terminat până la finalul anului, iar banii necesari au fost obținut din donații, de la persoane fizice și companii, a anunțat Asociația prietenilor lui Hristos, care s-a ocupat de organizare.

Statuia din Encantado va avea o lățime maximă de 36 de metri, de la vârful unei mâini la cealaltă. Un lift va transporta turiștii până la o zonă de observație aflată în zona pieptului, la o înălțime de 40 de metri.

Statuia Isus Buntu Burake din Sulawesi, Indonezia (52,55 metri) este cea mai înaltă de acest tip din lume. Pe locul doi este statuia Regele Hristos din Swiebodzin, Polonia (52,5 metri).

Statuia "Mântuitorul" din Rio de Janeiro are 38 de metri înălțime.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peisaje apocaliptice în Brazilia după inundațiile record. Autorități: Sunt "adevărate zone de război", va fi necesar un "plan Marshall"

Jair Bolsonaro a fost internat în spital după ce a fost depistat cu erizipel

Madonna a dat un concert gratuit pe cea mai cunoscută plajă din Brazilia. 1,6 milioane de oameni au venit să o vadă

"Dezastru istoric" în Brazilia. 57 de morți și sute de dispăruți din cauza inundațiilor. Barajele sunt monitorizate ca să nu cedeze

Partenerii noștri