Live

„O prostie totală”. Reacția Rusiei la acuzațiile că Putin ar vrea să atace NATO și să restabilească URSS

Data publicării:
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a declarat marţi că afirmaţiile europene conform cărora Vladimir Putin ar vrea să restabilească Uniunea Sovietică sunt greşite, iar acuzaţiile că preşedintele rus intenţionează să invadeze un stat membru al NATO sunt o „prostie totală”, relatează Reuters.

Vladimir Putin, care s-a născut în Uniunea Sovietică, a afirmat în 2005 că prăbuşirea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX, deoarece zeci de milioane de ruşi erau sărăciţi, iar Rusia însăşi se confrunta cu ameninţarea dezintegrării.

Oponenţii spun că Rusia lui Putin se degradează într-un amestec puternic de absurditate şi represiune, comparabil cu epoca Leonid Brejnev din Uniunea Sovietică. Lideri occidentali susţin că Putin, dacă va câştiga în Ucraina, va ataca într-o zi NATO.

Putin a negat în repetate rânduri că are vreun plan de a ataca NATO şi a spus că un astfel de pas ar fi o prostie pentru Rusia, având în vedere superioritatea militară convenţională a Alianţei Nord-Atlantice asupra Moscovei.

„O prostie totală”

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că Putin doreşte să readucă „vechea Uniune Sovietică" şi că Europa trebuie să se apere împotriva a ceea ce el a numit a fi intenţii clare ale Rusiei, stabilite în doctrinele statului rus, de a ataca NATO.

„Acest lucru nu este adevărat", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca răspuns la o întrebare despre despre remarcile lui Merz. „Vladimir Putin nu vrea să restaureze URSS, pentru că este imposibil, şi el însuşi a spus acest lucru în repetate rânduri", a adăugat el.

„A vorbi despre asta nu este o dovadă de respect faţă de partenerii noştri", a spus Peskov. „Se pare că domnul Merz nu ştie acest lucru", a adăugat el.

„Cât despre pregătirea unui atac asupra NATO, aceasta este o prostie totală", a mai afirmat Peskov.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi cetăţeni din R Moldova, acuzați de FSB că pregăteau un atac cu drone la Moscova. Un rapper de la Kiev, implicat și el

Avertismentul șefului diplomației germane: „Rusia este tot mai activă într-o regiune de maximă importanţă pentru securitatea noastră”

Liderii europeni au convenit asupra formării unei coaliții de apărare antirachetă împreună cu Ucraina

Reuniune crucială a Coaliției de Voință la Paris, unde participă și Nicușor Dan. Macron: „Orchestrăm trezirea strategică a Europei”

Partenerii noștri