Live

Foto Papa Leon a primit-o la Vatican pe lidera opoziţiei din Venezuela, Maria Corina Machado

Data publicării:
Papa Leon și Maria Corina Machado. Foto: Profimedia

Papa Leon al XIV-lea a primit-o luni, la Vatican, pe lidera opoziţiei venezuelene şi laureată a Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, a informat biroul de presă al Sfântului Scaun, transmite EFE, potrivit Agerpres. 

Întrevederea dintre laureata Premiului Nobel pentru Pace şi papa Leon al XIV-lea a fost anunţată în buletinul cu agenda papei pentru dimineaţa zilei de luni, dar, ca de obicei, nu au fost oferite mai multe detalii.

Papa Leon al XIV-lea a cerut vineri, în timpul discursului său adresat corpului diplomatic, ca voinţa poporului venezuelean să fie respectată şi să se caute soluţii paşnice, departe de „interesele partizane”.

Vaticanul a urmărit cu atenţie situaţia din Venezuela. Potrivi unui articol publicat pe 9 ianuarie de ziarul american The Washington Post, Sfântul Scaun ar fi încercat să negocieze o ofertă de azil în Rusia pentru preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, înainte de capturarea şi arestarea sa de către forţele americane.

Publicaţia americană a raportat despre o conversaţie care a avut loc între secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, şi ambasadorul american acreditat la Sfântul Scaun, Brian Burch, despre o presupusă propunere a Rusiei de a acorda azil preşedintelui Nicolas Maduro.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Italia prelungește suspendarea spațiului Schengen cu Spania: ce riscuri de securitate invocă autoritățile de la Roma

Italia pregătește o schimbare majoră după 40 de ani. De ce vrea Guvernul Meloni să reintroducă energia nucleară

Captură uriașă de droguri în Italia, de 1,8 milioane de euro. Un român le transporta cu TIR-ul

O şcoală s-a redeschis, după mai bine de 20 de ani, pentru că s-a înscris o elevă: „Un mare succes pentru întreaga comunitate”

Partenerii noștri