Live

Pentagonul pune capăt colaborării cu Harvard, parte a ofensivei Trump împotriva „woke”

Data publicării:
Clădirea Pentagonului. Foto: Profimedia Images

Pentagonul a anunţat, vineri, că va rupe toate legăturile academice cu Universitatea Harvard, un pas înainte în ofensiva condusă de administraţia Trump împotriva marilor instituţii universitare acuzate de „wokism”.

Ministerul Apărării a precizat într-un comunicat că încetarea acestei cooperări - care include formare militară şi burse - va fi aplicată începând cu anul universitar 2026-2027, informează AFP preluată de News.ro.

Militarii vor putea finaliza cursurile deja începute în cadrul celei mai vechi universităţi americane.

„De prea mult timp, acest minister trimite cei mai buni şi mai străluciţi ofiţeri ai noştri la Harvard, în speranţa că universitatea va înţelege mai bine şi va aprecia clasa noastră de războinici”, a justificat ministrul Apărării Pete Hegseth, citat în comunicat.

Citește și: Administrația Trump interzice universității Harvard să mai primească studenți străini

„În schimb, prea mulţi dintre ofiţerii noştri s-au întors de acolo prea asemănători cu Harvard, cu capul plin de ideologii globaliste şi radicale”, a adăugat el.

Trump și ofensiva împotriva „wokismului” în universități

Donald Trump acuză Harvard şi alte universităţi americane că promovează o ideologie numită „woke”, care încurajează o sensibilitate puternică faţă de nedreptăţile legate de rasism, sexism şi alte forme de discriminare, şi că nu protejează suficient studenţii evrei în timpul manifestaţiilor pro-palestiniene.

Administraţia sa a depus plângeri judiciare şi a cerut despăgubiri exorbitante împotriva a zeci de universităţi - cel puţin 75, potrivit unui recent sondaj al The New York Times.

Luni, el a anunţat că va cere despăgubiri în valoare de un miliard de dolari de la Harvard, asigurând că guvernul său nu mai doreşte „să aibă de-a face, în viitor” cu universitatea situată lângă Boston (nord-est).

Citește și: Trump solicită daună de un miliard de dolari de la Universitatea Harvard

Dincolo de Harvard, Pete Hegseth a precizat pe X că Pentagonul va reevalua cooperarea sa cu toate instituţiile din Ivy League, care reuneşte universităţile americane de elită, printre care Harvard şi Princeton, de unde ministrul este absolvent.

Şeful Pentagonului denunţă în mod regulat măsurile menite să sporească oportunităţile pentru minorităţi în armată.

Ministerul său a anunţat recent că va reevalua efectele integrării femeilor în roluri de luptă, autorizată de aproximativ zece ani.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Negocierile SUA - Iran: Donald Trump spune că Teheranul vrea să ajungă la o înțelegere

Donald Trump refuză să prezinte scuze pentru videoclipul cu soții Obama reprezentați drept maimuțe: „Nu am făcut nicio greșeală”

Statele Unite ale lui Trump: lista tuturor lucrurilor pe care președintele american vrea să le boteze cu numele său

Norvegia anchetează legăturile oficialilor săi cu Epstein, în contextul în care tot mai multe state europene sunt afectate de scandal

Partenerii noștri