Video Donald Trump refuză să prezinte scuze pentru videoclipul cu soții Obama reprezentați drept maimuțe: „Nu am făcut nicio greșeală”

Data publicării:
Barack Obama şi Donald Trump
Foto: Getty Images

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că a vizionat prima parte a unui videoclip care se încheia cu o reprezentare rasistă a fostului preşedinte Barack Obama şi a soţiei sale, Michelle Obama, însă a spus că nu a văzut cadrele finale care conţineau conţinutul ofensator.

Explicaţia, oferită reporterilor la bordul avionului Air Force One, a fost prima recunoaştere că Trump însuşi a vizionat cel puţin o parte din videoclip înainte ca acesta să apară online. Casa Albă a declarat, după ce videoclipul a fost eliminat, că un membru al personalului l-a publicat din greşeală.

Trump nu şi-a cerut scuze pentru videoclipul care suprapunea imaginile feţelor soţilor Obama peste o animaţie cu maimuţe. El a spus că videoclipul a fost şters „de îndată ce am aflat despre el”, deşi acesta a rămas pe pagina sa de pe Truth Social aproximativ 12 ore.

„M-am uitat la începutul lui. Era în regulă”, a spus Trump, referindu-se la prima parte a videoclipului, care conţinea afirmaţii deja demontate despre fraudă la aparatele de vot, relatează CNN.

„A fost o postare foarte puternică în ceea ce priveşte frauda electorală”, a spus el. „Nimeni nu ştia că asta era la final. Dacă s-ar fi uitat, ar fi văzut şi probabil ar fi avut bunul-simţ să îl dea jos”, aspus Donald Trump.

El a mai declarat că, după ce a vizionat prima secţiune a videoclipului, l-a transmis unui membru al personalului, despre care a afirmat că ar fi trebuit să se uite până la capăt.

„Cineva a scăpat din vedere şi a ratat o parte foarte mică”, a spus el.

Trump a confirmat că a vorbit cu senatorul republican Tim Scott, care a numit videoclipul „cel mai rasist lucru” pe care l-a văzut din partea Casei Albe sub Trump. Preşedintele american a declarat, în urma insistenţelor, că el condamnă partea rasistă a clipului.

Însă, întrebat direct dacă îşi va cere scuze, a refuzat.

„Nu. Nu am făcut nicio greşeală”, a declarat preşedintele SUA.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...