Live

Prim-ministrul Sudanului a demisionat după o nouă zi de proteste masive, soldate cu doi morți

Data publicării:
Prim-ministrul sudanez Abdallah Hamdok. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul sudanez, Abdallah Hamdok, a demisionat, luni, după o nouă zi de proteste masive ale populației în capitala Khartoum, relatează BBC.

Mii de oameni au ieșit în stradă în Khartoum pentru a-și arăta opoziția față de acordul pe care Hamdok și guvernul civil al țării l-au făcut cu armata pentru a guverna împreună după o lovitură de stat militară din octombrie.

Scandând „puterea poporului”, protestatarii au cerut revenirea la guvernarea civilă a țării și eliminarea oricărei influențe a armatei în politică. Forțele de ordine și armata au răspuns cu brutalitate la proteste, însă, iar în urma violențelor au murit două persoane.

După demisia lui Hamdok, armata controlează acum întregul guvern.

Tranziția la democrație a Sudanului s-a confruntat cu dificultăți nenumărate de la eliminarea de la putere a dictatorului Omar al-Bashir, în 2019, mai ales după mai multe tentative de lovitură de stat și proteste.

Într-un discurs televizat, Hamdok le-a transmis sudanezilor că „țara se află la un periculos punct de cotitură care-i amenință chiar supraviețuirea”.

Peste 50 de oameni au fost uciși la proteste de la declanșarea loviturii de stat în octombrie.

Proteste fără oprire după lovitura de stat din octombrie

Pe parcursul ultimelor luni din 2021, oamenii au ieșit în stradă constant în Khartoum și în orașele mari ale țării pentru a se opune influenței armatei în guvernarea țării. Tensiunile sociale s-au accentuat puternic din 25 octombrie, când armata a dat o lovitură de stat împotriva guvernului civil și l-a arestat pe premierul Abdalla Hamdok.

Ulterior restaurat în funcție în data de 21 noiembrie, după un acord cu șeful armatei, Hamdok a pierdut din încrederea populației care protestează constant pentru eliminarea oricărei interferențe din partea armatei în guvernarea țării.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Leo Messi și-a văzut presupusa amantă la Mondial și s-a dus direct la ea! Ce a urmat a strâns 4,6 milioane de vizualizări

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dosarul tentativei de lovitură de stat în care sunt vizați Georgescu și Potra, amânat de ÎCCJ. Procesul nu poate începe încă

„Vrem o nouă Albanie”: Mii de oameni, pe străzile din Tirana, pentru a protesta la adresa resortului de lux al ginerelui lui Trump

Alertă de călătorie pentru Bolivia. MAE: Stare de urgență pentru 90 de zile, proteste violente și blocaje în mai multe regiuni

Virusul Ebola poate rămâne „ascuns” în organism luni sau ani. Cum poate reapărea infecția (studiu)

Partenerii noștri