Live

Rusia şi Belarus au semnat acordurile pentru uniunea economică. Putin: Rezistăm împotriva tentativelor de ingerinţă în afaceri interne

Data publicării:
Rusia și Belarus au semnat pentru lărgirea cooperării economice în cadrul „uniunii statale" dintre cele două țări, ca răspuns la sancțiunile impuse de UE. Foto: Profimedia

Preşedinţii rus şi belarus, Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko, au semnat joi 28 de programe în cadrul Uniunii Statale Rusia-Belarus, cu obiectivul de a aprofunda integrarea economică între cele două ţări, relatează agenţiile AFP şi EFE.

„Semnăm! Văd semnătura dumneavoastră în partea de jos a decretului, dacă nu aveţi nimic împotrivă, semnez şi eu! Toată munca ultimilor trei ani s-a concretizat şi o formalizăm în acest acord”, a spus Lukaşenko, adresându-se lui Putin în timpul reuniunii prin videoconferinţă a Consiliului Superior al Uniunii Statale.

Preşedintele belarus a remarcat că după semnarea acestor acorduri guvernele de la Moscova şi Minsk vor trebui să ia măsuri pentru implementarea unei serii de soluţii şi să iniţieze o etapă „de relansare a spaţiului economic comun”, transmite Agerpres.

La rândul său, Vladimir Putin a menţionat că „economiile celor două ţări vor începe să funcţioneze pe baza unor reguli comune şi coordonate, ceea ce va deschide noi pespective, cu adevărat ample, pentru dezvoltarea lor şi va avea un efect pozitiv puternic, care va fi perceput în toate sferele economice, fără excepţie”.

Pe lângă cele 28 de acorduri, Rusia şi Belarus şi-au actualizat doctrina lor militară comună şi au schiţat un concept de politică comună privind imigraţia, într-o perioadă în care se amplifică tensiunile lor cu Occidentul pe aceste subiecte.

„Avem intenţia de a rezista împreună împotriva tentativelor de ingerinţă în afacerile interne ale ţărilor noastre suverane”, a subliniat preşedintele rus, promiţându-i omologului său belarus sprijin pentru a face faţă efectelor sancţiunilor occidentale împotriva Belarusului, ţară izolată diplomatic după realegerea contestată anul trecut a lui Lukaşenko, urmată de reprimarea manifestaţiilor opoziţiei.

Lukaşenko acuză guverne occidentale că au orchestrat acele manifestaţii cu scopul de a declanşa o revoluţie menită să destabilizeze un aliat fidel al Moscovei.

Citește și Rusia spune că va proteja Belarusul dacă UE va impune sancțiuni economice

În 1999, liderii Belarusului și ai Rusiei au semnat un tratat pentru crearea unei „uniuni statale”. În ultimii trei ani, Moscova a împins Belarusul spre integrarea lărgită pe baza acelui tratat.

Aleksandr Lukaşenko a făcut vizite repetate la președintele Vladimir Putin iar cei doi au petrecut deseori ore întregi la negocieri. Detaliile acestor discuții erau, însă, păstrate secrete, și niciun acord nu a fost anunțat.

Însă pe 10 septembrie, Putin și Lukaşenko au anunțat că au căzut de acord pentru cele 28 de programe pentru uniunea statală.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Paleologu: Regimul Putin s-a transformat într-o sectă apocaliptică cu viziuni delirante. E un caz exemplar de patologie a puterii

Premierul Estoniei: Putin încearcă să transforme în armă amenințarea migrației în masă, pentru a diviza Europa

Putin spune că Zelenski nu are legitimitate, pentru că nu organizează alegeri prezidențiale în Ucraina

Inflația în România e cea mai ridicată din UE, pentru a patra lună la rând (Eurostat)

Partenerii noștri