Live

Slovacia nu va participa la niciun program al UE pentru finanţarea ajutorului militar al Ucrainei, anunță Robert Fico

Data actualizării: Data publicării:
Premierul slovac Robert Fico. Sursa foto: REUTERS

Slovacia nu va participa la niciun program al Uniunii Europene care vizează finanţarea ajutorului militar pentru Ucraina în lupta sa împotriva invaziei Rusiei, a declarat duminică premierul Robert Fico, conform Reuters.

Slovacia a oprit ajutorul militar de stat pentru Ucraina când guvernul lui Fico a ajuns la putere în 2023, dar a permis în continuare vânzări comerciale. Fico are opinii diferite faţă de statele Uniunii Europene în ceea ce priveşte războiul, spunând că soluţia nu se află pe câmpul de luptă.

Liderii din UE au convenit joi să răspundă "nevoilor financiare presante" ale Ucrainei pentru următorii doi ani, dar au amânat aprobarea unui plan de utilizare a activelor ruseşti îngheţate pentru a finanţa un împrumut de 140 de miliarde de euro către Kiev.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că banii ar putea fi folosiţi imediat pentru a consolida apărarea aeriană, flota aeriană şi poziţiile de pe linia frontului ale Ucrainei.

"Refuz să permit Slovaciei să participe la orice schemă financiară care vizează ajutarea Ucrainei să gestioneze războiul şi cheltuielile militare", a declarat Fico, citat de Agerpres.

Fico a criticat, de asemenea, sancţiunile UE împotriva Rusiei pentru războiul său din Ucraina, spunând că acestea afectează mai mult Europa.

Slovacia şi Ungaria, ambele cumpărătoare de resurse energetice ruseşti, trebuie acum să facă faţă efectelor sancţiunilor SUA impuse companiilor petroliere ruseşti Rosneft şi Lukoil, care urmează să intre în vigoare luna viitoare.

Întrebat duminică despre aceste riscuri, Fico a declarat că rafinăria slovacă Slovnaft face parte din grupul ungar de petrol şi gaze MOL şi nu este un cumpărător de petrol.

"În acest moment, nu evaluăm situaţia în acest fel", a spus Fico în primele sale comentarii de când Statele Unite au anunţat sancţiunile săptămâna trecută.

Vineri, prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat că Budapesta lucrează la găsirea unei modalităţi de a eluda sancţiunile SUA.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Primul om care l-a văzut pe Michael Schumacher după accident a rupt tăcerea: ”Ce am văzut m-a șocat. Era incredibil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Keir Starmer condamnă o încălcare gravă a spațiului aerian al NATO, după incidentul de la Galați

Zelenski afirmă că Rusia pregătește „un nou atac masiv”

Premierul slovac, Robert Fico, despre prăbușirea dronei pe un bloc de locuințe la Galați: „Solicit deschiderea dialogului UE-Rusia”

După prăbușirea dronei pe un bloc din Galați, Germania condamnă „comportamentul iresponsabil” al Rusiei

Partenerii noștri