Dosarele Epstein: Secretarul Marinei SUA, John Phelan, pe lista pasagerilor unui zbor cu avionul privat al miliardarului, în 2006
Secretarul Marinei, John Phelan, este menţionat într-un document de zbor găsit printre milioane de documente legate de infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, documente care au fost făcute publice în ultimele luni. Documentul arată că Phelan a zburat în 2006 de la Londra la New York cu avionul privat al lui Epstein, conform CNN, scrie News.ro.
Documentul îl cobsemnează pe Phelan alături de alţi 12 pasageri, inclusiv Epstein şi, aparent, pe Jean-Luc Brunel, un agent francez din industria modei şi un apropiat al lui Epstein, care se confrunta cu acuzaţii de agresiune sexuală şi viol asupra unui minor atunci când a fost găsit mort în celula sa, în 2022. Numele lui Brunel pare să fi fost scris greşit, ca „Jean Luk Brunnel”.
Şase nume de pe listă sunt anonimizate. Zborul a plecat din Londra spre New York în după-amiaza zilei de 3 martie 2006.
Phelan a refuzat să comenteze, prin intermediul unui purtător de cuvânt al Marinei.
Un prieten apropiat al lui Phelan a confirmat că acesta s-a aflat la bordul zborului, dar a subliniat că a fost singura ocazie în care Phelan a interacţionat cu Epstein şi că a fost invitat să zboare de către CEO-ul Bear Stearns, Jimmy Cayne, care a murit în 2021.
Phelan, care lucra în sectorul financiar la acel moment, nu a ştiut că vor zbura cu avionul lui Epstein până când au ajuns la faţa locului, a declarat prietenul său pentru CNN. În timpul zborului, Epstein le-a prezentat celorlalţi oameni din finanţe un concept fiscal de care Phelan „nu era interesat”, a spus prietenul, iar Phelan nu a mai vorbit şi nu a mai interacţionat niciodată cu Epstein.
Alţi trei pasageri, toţi cu legături aparente cu sectorul financiar, sunt menţionaţi în document. Potrivit detaliilor din manifest, avionul – un Boeing 727 – era unul dintre aeronavele notorii deţinute de Epstein. Nu există dovezi că Phelan ar fi ştiut despre vreo faptă ilegală comisă de Epstein sau de asociaţii săi atunci când a luat acel zbor. Epstein a fost inculpat pentru prima dată în Florida câteva luni mai târziu, în iulie 2006, pentru solicitare de servicii de prostituţie.
Phelan, un om de afaceri fără experienţă militară anterioară, a fost fondator şi preşedinte al Rugger Management LLC, o firmă privată de investiţii pe care a înfiinţat-o în 2022, înainte de a fi confirmat ca secretar al Marinei în martie 2025.
Phelan şi soţia sa sunt colecţionari de artă cunoscuţi şi au strâns milioane de dolari pentru campania preşedintelui Donald Trump, inclusiv prin organizarea unei cine de strângere de fonduri cu sume foarte mari pentru Trump, în august 2024.
Trump l-a anunţat pe Phelan drept alegerea sa pentru funcţia de secretar al Marinei în noiembrie 2024, afirmând că acesta a „excelat în fiecare demers”.
„John va fi o forţă extraordinară pentru militarii din Marina noastră şi un lider ferm în promovarea viziunii mele America First”, a spus Trump la acea vreme, adăugând: „El va pune interesele Marinei SUA mai presus de orice.”
Numele mai multor actuali şi foşti oficiali ai administraţiei Trump apar în cea mai recentă serie de documente din dosarele Epstein făcute publice - inclusiv cel al preşedintelui SUA, al secretarului Comerţului, Howard Lutnick, al fostului secretar al Muncii, Alexander Acosta, al fostului strateg-şef al Casei Albe, Steve Bannon şi al lui Elon Musk, care a condus timp de câteva luni Departamentul pentru Eficienţă Guvernamentală al lui Trump. Autorităţile nu i-au acuzat pe niciunul dintre ei de vreo faptă ilegală, precizează CNN.
Editor : B.E.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News