Bill și Hillary Clinton cer audieri publice în cazul Epstein: „Să încetăm să ne mai jucăm și să facem lucrurile cum trebuie”

Data publicării:
bill clinton hillary clinton
Bill și Hillary Clinton / Getty Images

Bill şi Hillary Clinton, care urmează să fie interogaţi separat în legătură cu cazul Epstein la sfârşitul lunii februarie de către o comisie a Congresului american, au solicitat audieri publice, afirmând că doresc să evite o instrumentalizare din partea republicanilor.

Comisia, ale cărei lucrări se desfăşoară în spatele uşilor închise, doreşte să-l audieze pe fostul preşedinte democrat din cauza legăturilor sale de prietenie cu infractorul sexual, precum şi pe fosta şefă a diplomaţiei americane pentru ceea ce ştie despre legăturile dintre soţul ei şi finanţatorul decedat în închisoare în 2019, scrie AFP preluată de News.ro.

„Să încetăm să ne mai jucăm şi să facem lucrurile cum trebuie: cu o audiere publică”, a scris, vineri, pe X, fostul preşedinte.

Hillary Clinton a declarat că a indicat deja „ce ştim” comisiei conduse de republicani. „Dacă vreţi această luptă (...), să o facem în public”, a declarat ea joi.

Clintonii, chemați la audieri după luni de refuz

Deşi refuzaseră să se prezinte timp de câteva luni, cuplul a făcut o schimbare de poziţie luni, cu puţin înainte de votul din Camera Reprezentanţilor privind o procedură de obstrucţionare a Congresului împotriva lor. Se pare că au fost recomandate urmăriri penale la Ministerul Justiţiei, iar cuplul ar fi riscat până la un an de închisoare.

Fosta şefă a diplomaţiei americane va depune mărturie în 26 februarie, iar fostul preşedinte democrat (1993-2001) va fi audiat în 27 februarie.

Bill Clinton, care a călătorit de mai multe ori cu avionul privat al lui Jeffrey Epstein şi a fost fotografiat de numeroase ori în compania acestuia, a afirmat în 2019 că nu a mai vorbit cu el de peste un deceniu.

Fostul preşedinte a negat întotdeauna că ar fi avut cunoştinţă de infracţiunile lui Jeffrey Epstein şi nu este anchetat de justiţie în legătură cu relaţia sa cu acesta.

Hillary Clinton a declarat că nu a avut nicio interacţiune semnificativă cu Jeffrey Epstein, că nu a zburat niciodată cu avionul său şi că nu i-a vizitat niciodată insula.

Departamentul american al Justiţiei a publicat recent o nouă serie masivă de documente din dosarul Epstein: peste trei milioane de documente, fotografii şi videoclipuri legate de ancheta sa asupra infractorului sexual decedat în 2019 în detenţie, un deces concluzionat ca fiind sinucidere.

Simpla menţionare a numelui unei persoane în dosarul Epstein nu presupune a priori nicio faptă reprobabilă din partea acesteia. Însă documentele făcute publice arată legăturile dintre Jeffrey Epstein sau anturajul său şi anumite personalităţi care au minimizat sau chiar negat adesea existenţa unor astfel de relaţii.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...