Jeffrey Epstein, subiectul unui viitor serial TV: Laura Dern va juca rolul jurnalistei care a provocat arestarea pedofilului
Sony Pictures Television le propune companiilor de producţie din Statele Unite proiectul unui serial TV care să prezinte ancheta ce l-a vizat pe Jeffrey Epstein, în care actriţa Laura Dern ar urma să interpreteze rolul principal feminin, cel al unei jurnaliste de investigaţie, a anunţat luni revista Variety.
Viitorul serial TV în format limitat va avea la bază cartea „Perversion of Justice: The Jeffrey Epstein Story” (Pervertirea justiției: Povestea lui Jeffrey Epstein, n.r.), publicată de Julie K. Brown, jurnalista de la cotidianul Miami Herald care l-a readus în prim-plan pe Epstein şi infracţiunile sale. Laura Dern o va interpreta pe Julie K. Brown în acest serial, notează Agerpres.
Descrierea oficială a noului serial precizează că acesta „reprezintă o relatare explozivă a unui reporter de investigaţie care dezvăluie acordul secret de recunoaştere a vinovăţiei dintre Epstein şi procurorii federali. Bazându-se pe experienţa lui Brown ca reporter inovator pentru Miami Herald, cartea şi serialul în format limitat prezintă ancheta ei neobosită, care a durat ani întregi, a identificat 80 de victime, a convins supravieţuitori-cheie să depună mărturie şi a dus la arestarea lui Epstein şi a lui Ghislaine Maxwell”.
Sharon Hoffman („Mrs. America”, „House of Cards”) va adapta cartea pentru micile ecrane şi va fi producător executiv şi coordonator al viitoarei producţii TV, alături de Eileen Myers („American Hostage”, „Masters of Sex”). Laura Dern va fi şi ea producător executiv, pe lângă rolul principal feminin din serial. Printre ceilalţi producători executivi se mai află renumitul cineast Adam McKay, precum şi jurnalista Julie K. Brown.
În cazul în care proiectul îşi va găsi un producător şi va intra în producţie, ceea ce pare foarte probabil, acesta fi primul serial TV de ficţiune dedicat scandalului Epstein. Au existat deja numeroase documentare şi seriale documentare despre Jeffrey Epstein, finanţatorul care a condus timp de mulţi ani o reţea de trafic sexual de mare amploare, în care erau implicate unele dintre cele mai cunoscute şi mai influente personalităţi din lume.
De asemenea, ar fi cel mai recent serial care abordează o temă de actualitate pentru Adam McKay şi compania sa, Hyperobject. Cineastul Adam McKay s-a remarcat iniţial prin comedii precum „Anchorman” şi „Talladega Nights”, dar, de atunci, a scris şi regizat filme dramatice precum „The Big Short” şi „Don't Look Up”, precum şi seriale TV precum „Succession”.
Laura Dern este una dintre cele mai apreciate actriţe ale generaţiei sale, atât în televiziune, cât şi în cinematografie. A fost nominalizată de nouă ori la premiile Emmy, câştigând premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar într-o miniserie TV în 2017 pentru interpretarea sa din „Big Little Lies”. Celelalte nominalizări au venit în urma participării sale la producţii de televiziune precum „Palm Royale”, „The Tale” şi „Enlightened”.
De asemenea, Laura Dern a fost nominalizată de trei ori la premiile Oscar, câştigând trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar în 2020 pentru interpretarea din filmul „Marriage Story”. Printre alte roluri notabile ale ei se remarcă cele din franciza „Jurassic Park”, filmul clasic „Little Women” din 2019 şi lungmetrajul SF „Star Wars: The Last Jedi” din 2017.
Editor : B.E.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News