Live

Joe Biden și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2020

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / GettyImages

Fostul vicepreședinte american Joe Biden și-a anunțat joi decizia de a candida pentru alegerile prezidențiale din 2020. Biden, în vârstă de 76 de ani, a candidat deja în două rânduri la Casa Albă, în 1988 şi în 2008.

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Joe Biden și-a anunțat candidatura la Casa Albă într-un videoclip de campanie publicat joi dimineață, potrivit CNN. El a devenit astfel al 20-lea democrat care intră în cursa către fotoliul de la Casa Albă anul viitor.

Joe Biden este al doilea cel mai în vârstă candidat democrat, după senatorul Bernie Sanders (77 ani).

Înainte de a se lansa în cursa prezidenţială, Biden domina în sondaje printre aproape douăzeci de pretendenţi la învestitura democrată, cu 30 % din intenţiile de vot, conform mediei stabilite de site-ul RealClearPolitics, faţă de 22,5 % pentru senatorul independent Bernie Sanders, cu mult înaintea celorlalţi candidaţi, potrivit Agerpres.

Comportamentul afectuos al lui Joe Biden ar putea dăuna candidaturii sale. Mai multe femei l-au acuzat recent că au fost profund jenate de celebrele sale gesturi de afecţiune: sărutatul pe cap sau punerea mâinilor pe umeri. Fostul senator este cunoscut pentru gesturile sale demonstrative, dar, după polemica pe acest subiect, el a promis că va fi „mai atent”, fără să prezinte însă scuze.

Democrat moderat, Biden a rămas foarte popular, îndeosebi în rândul a două categorii de alegători care ar putea fi unele cheie la alegerile prezidenţiale din 2020: muncitorii albi, care au votat în parte pentru republicanul Donald Trump în 2016, şi electoratul de culoare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Biden îl ironizează pe Trump la cina corespondenților de la Casa Albă: Sunt un bărbat matur, într-o cursă împotriva unui copil de 6 ani

Biden înființează un comitet privind utilizarea sigură a inteligenței artificiale. Cine va consilia guvernul SUA

Erdogan nu se mai întâlnește cu Biden pe 9 mai. Președintele turc și-a amânat vizita la Casa Albă

Blinken a criticat China chiar după ce s-a întâlnit cu Xi Jinping: „Invazia ar fi mai dificilă pentru Rusia fără sprijinul chinez”

Partenerii noștri