Live

Video Mesajul plin de furie al lui Joe Biden pentru Donald Trump: Dumneavoastră lucrați pentru noi

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden, 7 noiembrie 2025 Foto: Profimedia

Fostul președinte al SUA Joe Biden, prezent la un eveniment al Partidului Democrat în Nebraska, a criticat administrația actualului președinte Donald Trump pentru că se concentrează pe „miliardari și milionari”, în loc să lucreze pentru „poporul american”. Fostul președinte american i-a transmis actualului lider că nu ar trebui să uite pentru cine lucrează de fapt și că în democrație nu există regi.

Biden, în vârstă de 82 de ani, a vorbit vineri seara, 7 noiembrie, la Gala anuală Ben Nelson 2025 din Omaha, Nebraska, un eveniment organizat în onoarea fostului guvernator și senator al statului. El a profitat de ocazie pentru a condamna politicile lui Trump, demolarea aripii estice a Casei Albe și închiderea guvernului, care se află acum în a șasea săptămână, scrie USA Today.

Fostul președinte a sărbătorit, de asemenea, victoriile democraților în alegerile desfășurate la începutul săptămânii. „Partidul Democrat s-a întors. Nu este o exagerare”, a spus Biden. „Adevărul este că am avut o seară minunată în Virginia, New Jersey, Pennsylvania, California, New York City, Georgia, Mississippi, chiar și în Mississippi. Uitați-vă, poporul american transmite un mesaj. Transmite un mesaj lui Trump și susținătorilor săi.”

„Vreau doar să știți ceva: dumneavoastră lucrați pentru noi, domnule președinte. Nu noi lucrăm pentru dumneavoastră. Nu doar pentru miliardari și milionari. Spun asta sincer. Sunt furios. Dumneavoastră lucrați pentru noi. Știți, aceasta este o democrație. Iar adevărul este că, într-o democrație, nu există regi”, i-a transmis Biden lui Donald Trump.

„Ar fi bine să redeschideți naibii guvernul”, a mai spus Biden.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La două zile după schimbul de replici cu Daniel Pancu, Diana Șucu a revenit cu un mesaj puternic pe rețelele sociale

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA susțin reluarea vânzărilor de gaze naturale rusești către Europa prin Ucraina. Comisarul pentru Energie: Nu aș avea încredere (WSJ)

„Trădare josnică”. Cutremur în Partidul Democrat din SUA: o deputată din Michigan sprijină un republican în cursa pentru Senat

Cine câștigă bătălia pentru Congresul SUA? Democrații speră să profite de scăderea popularității lui Donald Trump

Donald Trump, fascinat de aspectul fizic al bărbaților. Pe cine consideră atrăgător și pe cine critică președintele SUA

Partenerii noștri