Live

Un bărbat din SUA a fost arestat într-un azil de bătrâni, pentru o crimă pe care ar fi comis-o cu 50 de ani în urmă

Data publicării:
Dawn Momohara, eleva ucisă (în stânga) și schiță cu posibilul făptaș (în dreapta). Foto: Departamentul de poliție din Honolulu

Un bărbat care locuia într-un azil de bătrâni din Utah a fost acuzat de crimă într-un caz nerezolvat al poliției. Ulterior, el a fost arestat pentru uciderea elevei de 16 ani, Dawn Momohara, din Honolulu, în 1977. Progresele în tehnologia ADN au dus la descoperirea suspectului, după aproape cincizeci de ani, oferind speranța rezolvării acestui caz misterios, relatează Sky News.

Trupul lui Dawn Momohara a fost găsit la etajul al doilea al clădirii destinate cursurilor de engleză de la McKinley High School din Honolulu, pe 21 martie 1977. Aceasta fusese agresată sexual și strangulată.

Fostul ei coleg de clasă, Gideon Castro, acum în vârstă de 66 de ani, a fost acuzat de crimă de gradul al doilea, potrivit Departamentului de Poliție din Honolulu, menționat de sursa citată.

El a fost arestat marți într-un azil de bătrâni din Utah, unde locuia.

Locotenentul Deena Thoemmes, din departamentul de omucideri al poliției, a declarat că arestarea a fost rezultatul progreselor în testarea probelor de ADN, care nu erau posibile în 1977.

În dimineața dinaintea atacului, Momohara, a primit un apel de la un bărbat necunoscut. Mai târziu, i-a spus mamei sale că va merge la un centru comercial cu prietenii.

Locotenentul Thoemmes a spus că ofițerii au găsit-o pe Momohara la școală, cu o cârpă portocalie strâns înfășurată în jurul gâtului, „întinsă pe spate, parțial îmbrăcată”.

După ce trupul ei a fost găsit, detectivii au intervievat mai multe persoane, inclusiv pe Castro, dar nu au reușit să identifice un suspect.

Desene ale unui posibil suspect și ale mașinii acestuia au fost publicate la acea vreme și au fost, de asemenea, postate pe site-ul Departamentului de Poliție din Honolulu.

O schiță mașinii suspectului. Foto: Departamentul de poliție din Honolulu

În 2019, poliția a reexaminat dovezile de la locul crimei, inclusiv o pereche de pantaloni scurți albaștri și lenjerie intimă. Acestea au ajutat la obținerea profilului ADN al unui bărbat necunoscut, din sperma găsită pe pantalonii scurți ai lui Momohara.

Castro se află acum în custodie în comitatul Salt Lake și așteaptă să fie predat autorităților din Honolulu, potrivit locotenentului Thoemmes, care a mulțumit poliției din Hawaii și Utah.

„Vă mulțumesc tuturor pentru dedicația și angajamentul vostru în urmărirea neobosită a justiției pentru Dawn și familia Momohara”, a spus ea.

Editor : A.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bărbat ucis în bătaie pe o stradă din Sectorul 2, din București. Agresorul, recidivist, a fost reținut

Administrația Trump dă un ultimatum sutelor de mii de imigranți haitieni și sirieni: Rezidență permanentă sau plecați

Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu

Anthropic obține o victorie parțială în disputa cu administrația Trump privind Mythos 5, cel mai puternic model AI al său

Partenerii noștri