Live

Foto Accident grav în Croația, în care a fost implicat un autocar bosniac. Doi morți și peste 30 de răniți

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Două persoane au murit şi alte aproximativ treizeci au fost rănite într-un accident rutier în Croaţia, când un autocar bosniac a intrat în coliziune cu o maşină, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au declarat poliţia şi surse medicale pentru AFP, conform news.ro.

Două persoane au murit şi mai multe au fost rănite. Acestea au fost transportate la cele mai apropiate spitale, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Maja Filipovic.

Accidentul a avut loc în jurul orei 03:00 (ora 04.00 a României), pe o autostradă aglomerată din regiunea Popovaca, la aproximativ 50 de kilometri est de Zagreb.

Dintre cele 31 de persoane rănite, 29 au fost spitalizate în mai multe oraşe, inclusiv în capitala Zagreb, a precizat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat citat de agenţia oficială Hina.

Mai multe persoane cu răni grave vor trebui să fie operate în cursul zilei, potrivit aceleiaşi surse.

O anchetă este în curs pentru a stabili cauzele acestei tragedii, a explicat Filipovic, adăugând că coliziunea a avut loc între o maşină şi un autobuz cu numere de înmatriculare bosniace.

Fotografiile publicate de presa locală arată autobuzul cu două etaje răsturnat pe o parte în mijlocul drumului, cu geamurile sparte.

Editor : C.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu devastator în Croația. Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate de pe insula Brac

Accident grav pe DN15: 2 oameni au murit și 4 au fost răniți, după ce un şofer de 71 de ani a intrat pe contrasens şi a lovit o mașină

Rusia a lovit un bloc de locuințe din Odesa. Cel puţin 12 persoane au fost rănite

Un tren a deraiat în nordul Franţei. Aproximativ 20 de persoane au fost rănite

Partenerii noștri