Live

ONU pregăteşte o misiune care să investigheze atacul asupra închisorii Olenivka, unde au fost uciși zeci de prizonieri ucraineni

Data actualizării: Data publicării:
Antonio Guterres spune că ONU pregăteşte o misiune de investigaţie care să afle „adevărul” despre atacul asupra închisorii Olenivka. Foto: Profimedia

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunţat miercuri că această organizaţie pregăteşte o misiune de investigaţie care să afle „adevărul” asupra exploziilor produse săptămâna trecută în închisoarea Olenivka din zona controlată de trupele ruse în estul Ucrainei, unde zeci de prizonieri de război ucraineni au fost ucişi, relatează agenţiile AFP şi EFE.

ONU răspunde astfel unei solicitări ce i-a fost adresată de ambele tabere, care se acuză reciproc pentru atacul asupra acelei închisori în urma căruia au fost ucişi cel puţin 50 de prizonieri de război ucraineni şi alţi cel puţin 70 au fost răniţi, printre ei numărându-se şi membri ai batalionului Azov care s-au predat la Mariupol.

În timp ce Rusia susţine că atacul asupra închisorii a fost efectuat cu un lansator de rachete multiple HIMARS aflat în dotarea armatei ucrainene, care a primit astfel de arme din partea SUA, Ucraina susţine că închisoare a fost atacată de mercenari ai companiei ruse private Wagner.

„Termenii de bază ai acestei misiuni de anchetă sunt în curs de pregătire”, a declarat Guterres, manifestându-şi speranţa că va putea obţine un acord asupra acestor termeni între Ucraina şi Rusia.

„Sperăm să obţinem toate facilităţile de acces din partea celor două părţi şi să obţinem datele necesare pentru stabilirea adevărului asupra a ceea ce s-a întâmplat”, a explicat secretarul general al ONU, precizând că această organizaţie caută acum persoanele corespunzătoare, „independente şi competente”, care să facă parte din misiune, potrivit AFP și EFE, citate Agerpres.

Dar, a amintit Guterres, indiferent care vor fi concluziile acestei misiuni, ONU nu are autoritatea de a desfăşura „anchete penale”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Departamentul de Stat al SUA acuză Cuba că s-a implicat în războiul din Ucraina și amenință regimul de la Havana

Mark Rutte le cere țărilor NATO să nu „piardă din vedere Ucraina”: „Trebuie să ne asigurăm că are ce-i trebuie”

Regatul Unit pregătește un ajutor suplimentar de milioane de lire sterline şi 120.000 de drone pentru Ucraina

Jaful din Olanda, noi informații. Cum au fost păcăliți suspecții să admită că tezaurul dacic furat e în posesia lor

Partenerii noștri