Live

Purtător de cuvânt al guvernului german, despre o posibilă discuție Friedrich Merz - Vladimir Putin: „Pe această bază, ar putea urma”

Data publicării:
Friedrich Merz. Foto: Profimedia

O discuție între cancelarul Friedrich Merz și președintele rus Vladimir Putin ar putea „urma” după ce la Abu Dhabi s-a ajuns la o înțelegere generală privind viitoarele negocieri referitoare la Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german, potrivit unor declarații preluate de Reuters, relatează The Guardian.

Întrebat dacă Merz era pregătit să discute cu Putin, purtătorul de cuvânt a declarat în cadrul unei conferințe de presă obișnuite: „Am ajuns acum la o înțelegere la Abu Dhabi cu privire la liniile generale. Această înțelegere este acum comunicată președintelui rus. Și pe această bază, ar putea urma discuții”.

Reprezentanți ai Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite au purtat discuții timp de două zile la Abu Dhabi, cu scopul de a identifica posibile măsuri în vederea soluționării conflictului din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt german a confirmat că înțelegerea de la Abu Dhabi a fost încheiată între oficialii europeni, americani și ucraineni, nu cu Rusia, adăugând că aceste principii vor influența noile discuții.

Un schimb de prizonieri amplu, convenit între Rusia și Ucraina în cadrul negocierilor de miercuri de la Abu Dhabi, ar putea avea loc în două-trei săptămâni, a declarat generalul-locotenent rus Aleksandr Zorin, citat de agenția de știri rusă TASS, în timp ce Jared Kushner a anunțat planuri pentru noi întâlniri diplomatice la Moscova și Dublin.

Citește și:

Un diplomat rus susține că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune cu statele membre ale NATO: „Ar primi garanții de securitate”

Droguri, fraude și corupție în Ucraina. Rețele criminale cu legături în Rusia ar fi mituit oficiali din poliție și serviciile secrete

Editor : A.M.G.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A murit, după ”8 minute de iad” pe un pat din spitalul de psihiatrie: 4 persoane au fost arestate! Au publicat imaginile

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina a capturat primul prizonier de război indonezian pe fondul intensificării recrutărilor Rusiei

Țara din Europa care introduce radare cu IA. Aparatele au un singur scop: „vânarea” șoferilor care folosesc telefonul la volan

„Problemă sistemică” în Armata germană. Boris Pistorius, ministrul Apărării, promite „toleranță zero” față de abuzurile sexuale

Conferința de la Ialta 2.0. Ce ar putea discuta Xi, Putin și Trump în cazul unei întâlniri trilaterale China-SUA-Rusia

Partenerii noștri