Live

Zelenski avertizează: Rusia vrea 30.000 de soldați nord-coreeni și pregătește o nouă mobilizare masivă

Data publicării:
Zelenski avertizează asupra implicării Coreei de Nord în conflict: Rusia ar putea primi 30.000 de soldați suplimentari și noi lansatoare de rachete. Foto: Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Rusia se pregătește să primească încă 30.000 de soldați din Coreea de Nord, precum și noi lansatoare pentru rachete balistice.

„Rusia dorește să primească încă 30.000 de soldați din Coreea de Nord. Încă din iunie, în regiunea Voronej din Rusia se desfășoară pregătiri pentru primirea acestora.

Coreea de Nord se pregătește, de asemenea, să transfere în Rusia lansatoare suplimentare pentru rachete balistice.”

Președintele Ucrainei a menționat că Rusia ajută Coreea de Nord să învețe cum să ducă războiul și să-și îmbunătățească armamentul. Acest lucru reprezintă o amenințare pentru „toți cei din Asia care se află în raza de acțiune a rachetelor nord-coreene”.

„Ne pregătim să contracarăm acest lucru”, a adăugat el.

O nouă mobilizare

Zelenski a avertizat, de asemenea, din nou că Rusia se pregătește să extindă mobilizarea în această toamnă. „Avem rapoarte detaliate ale serviciilor de informații privind planurile Rusiei pentru toamnă. Ceea ce lipsește din planurile Rusiei este pacea. Din păcate, aceasta nu există încă. Putin pregătește terenul pentru o extindere a mobilizării”.

Citește și

Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregătește o mobilizare în această toamnă: „Putin intenționează să extindă acest război”

„Cifrele privind pierderile sale vorbesc de la sine. În puțin mai puțin de șapte luni din acest an, 221.000 de persoane s-au alăturat rândurilor forțelor armate ruse. În același timp, pierderile rusești din aceeași perioadă s-au ridicat la aproape 225.500, dintre care 131.000 au fost uciși și aproape 93.000 răniți. Un număr semnificativ dintre răniți suferă leziuni grave din cauza stării extrem de precare a asistenței medicale de pe frontul rus.

Putin se pregătește pur și simplu să trimită și mai mulți ruși la război. El maschează acest lucru cu diferite cuvinte și semnale, dar se pregătește. Este important ca noi, împreună cu partenerii noștri, să exercităm o presiune suficientă asupra Rusiei pentru a ne asigura că vor prevala gândurile de a pune capăt acestei agresiuni – gânduri de pace, nu de o mobilizare suplimentară a Rusiei”, a spus președintele.

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Momentul în care forțele ucrainene au respins un atac masiv al unei divizii de tancuri în regiunea Donețk

Virgil Popescu, după criticile AUR: „Simioane, dronele sunt trimise de prietenul tău, Putin”. Reacția partidului

Presa rusă a scris despre închiderea Consulatului General al României din Sankt Petersburg

Volodimir Zelenski spune când s-a schimbat relația sa cu Donald Trump: „Nu a fost o întâlnire lungă, dar a fost un moment istoric”

Partenerii noștri