Live

Zelenski spune că Putin nu vrea să discute despre pace, ci doar să iasă din izolare: „Ce fel de negocieri pot exista cu un criminal?”

Data publicării:
Volodimir Zelenski. Foto: Getty Images

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu doreşte pacea în cazul în care s-ar aşeza la masa negocierilor, ci să pună capăt izolării sale, subliniind totodată că negocierile cu Rusia sunt posibile doar în condiţii de putere din partea Ucrainei, informează sâmbătă EFE, potrivit Agerpres. 

„Cred că Putin nu vrea pace. Dar asta nu înseamnă că nu vrea să stea la masa negocierilor cu niciunul dintre lideri. Pentru el este vorba de întreruperea izolării politice. Pentru el este avantajos. Să se aşeze, să vorbească şi să nu negocieze”, a declarat preşedintele Zelenski într-un interviu cu ocazia marcării centenarului Radioului Ucrainean.

Pentru şeful Kremlinului „este favorabil să negociem cu un fel de condiţii de capitulare din partea noastră”, a mai declarat şeful statului ucrainean, adăugând că „nimeni nu i le va da”.

Pe de altă parte, el a declarat că negocierile cu Moscova sunt posibile „atât timp cât Ucraina nu este singură cu Rusia şi este puternică”.

„Ce fel de negocieri pot exista cu un criminal? Dacă vorbim doar cu Putin, doar cu criminalul şi ne aflăm în condiţiile în care suntem acum, nu întăriţi de nişte elemente importante, este din start un statut de învins pentru Ucraina. Într-o poziţie slabă, nu este nimic de făcut în aceste negocieri”, a estimat preşedintele Zelenski.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rușii anti-Putin, între boicot, vot inteligent și protest tăcut: dilema opoziției la alegerile din Rusia

Lavrov acuză SUA că au prelungit cu un an războiul din Ucraina și afirmă că Rusia ar fi putut trăi în pace

Turcia avertizează că răspândirea războiului dintre Ucraina şi Rusia în întreaga regiune a Mării Negre este inacceptabilă

Parlamentul ucrainean l-a destituit pe procurorul general pe fondul unui scandal de corupție și al unei ciudate călătorii la Paris

Partenerii noștri